- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
New Media

Peste 90% din website-urile romanesti prezinta vulnerabilitati

17 Dec, 15:03 • Redactia DailyBusiness
Peste 90% dintre website-urile romanesti prezinta vulnerabilitati incadrate la grad ridicat de risc, este concluzia unei campanii de audit de aplicatii web efectuate de compania Gecad Net in perioada noiembrie-decembrie 2008.
Peste 90% din website-urile romanesti prezinta vulnerabilitati

Campania de auditare a relevat prezenta a 1.556 de vulnerabilitati severe, 545 cu grad de risc mediu si 310 cu grad scazut de risc.

„Rezultatele arata ca website-urile din Romania au urgent nevoie de remedii serioase pentru ca fiecare vulnerabilitate critica, odata exploatata, poate determina intreruperea activitatii site-ului respectiv si chiar, mai grav, pierderea sau facilitarea furtului datelor existente in bazele de date cu utilizatori”, a spus Alexandru Molodoi, CTO la Gecad Net si coordonator al campaniei.

Vulnerabilitatile cu grad ridicat de risc includ SQL Injection, Cross-Site Scripting, Parameter Tampering si Cookie Poisoning. Exploatarea acestora se soldeaza in cele mai frecvente cazuri cu furtul, modificarea sau distrugerea informatiilor din bazele de date.

Alte rezultate ale exploatarii vulnerabilitatilor site-urilor sunt furtul identitatii utilizatorilor, efectuarea de tranzactii online de catre atacator in numele utilizatorului atacat sau preluarea controlului total asupra aplicatiei sau chiar a serverului

Campania de audit de website-uri si aplicatii web a avut loc in intervalul 24 noiembrie – 15 decembrie 2008 si a presupus scanarea si analizarea a 53 de site-uri romanesti si a aplicatiilor aferente, apartinand unor importante companii cu activitate online.

„Auditarea a fost organizata pe doua etape, in prima fiind executata scanarea site-urilor cu instrumente software specifice. In a doua etapa, am analizat rezultatele obtinute si am efectuat cate un raport de audit pentru fiecare dintre website-urile analizate, documente care includ si detalii despre vulnerabilitatile descoperite”, a adaugat Alexandru Molodoi.

Auditul s-a realizat pe website-uri care acopera segmente diferite pe piata online, de la furnizarea de stiri de interes general dar si de nisa, pana la magazine online sau site-uri de joburi.

„Companiile care activeaza in online ar trebui sa acorde un interes mai mare securitatii aplicatiilor web pe care le dezvolta, pentru ca existenta unor brese ce pot fi usor exploatate poate conduce nu doar la indisponibilitatea aplicatiei si la pierderi de trafic, dar si la pierderea increderii utilizatorului in website-ul respectiv, in general la pierderea reputatiei online”, a conchis oficialul Gecad Net.

Urmărește Daily Business pe Google News