„Cifra de afaceri pe care o vom realiza in primul an este greu de estimat, avand in vedere ca inca este mult de lucru, suntem in discutii si parteneriate atit la nivel de potentiali clienti, reprezentati de firmele de consultanta si recrutare, cit si la nivel de colaborari si investitii”, a spus Savin.
Portalul este unul de nisa, axat exclusiv pe joburi din domeniul IT, pana in prezent companii precum TotalSoft, Vodanet Media, Wizrom, UltraPro sau Novensys avand anunturi active pe site.
Companiile prezente pe site provin din mai multe regiuni ale tarii, precum Bucuresti, Iasi, Cluj-Napoca sau chiar de peste hotare.
Deocamdata, conform oficialilor, unica sursa de venit a site-ului provine din taxa de 9 euro pe anunt, care va fi afisat timp de 30 de zile, pentru companiile care doresc sa-si publice oferta de loc de munca pe Joobs.ro.
„Sursele de venit in momentul de fata sunt reprezentate de taxa per anuntul publicat. Desi multi au sugerat ca portalul sa fie gratuit, faptul ca percepem o taxa asigura si confera siguranta ca aceste anunturi sunt profesioniste si reale”, a subliniat Savin.
Conform oficialilor site-ului, pe piata exista cateva mii de potentiali clienti, firme IT care ar putea dori sa posteze anunturi pentru acoperirea posturilor vacante, precum si mai bine de o suta de mii de potentiali viitori angajati, acestia din urma fiind reprezentati de studenti, profesionisti in domeniu precum si institutii.
In faza initiala, oficialii site-ului vor promova Joobs.ro exclusiv online, prin promovarea pe bloguri si pe diferite alte portaluri din aceasta industrie. Pana in momentul de fata, compania nu a investit in promovare.
„Portalul beneficiaza de expunere asigurata atit de sistemul RSS pus la dispozitie utilizatorilor cit si de comunitatile online din domeniul tehnologiei care preiau cele mai recente anunturi cu ajutorul uneltelor puse la dispozitie gratuit”, a spus Savin, subliniind ca dupa promovarea pe bloguri vor incepe sa se promoveze si pe alte zone online.