- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
New Media

Portalul video Hulu, concurent al YouTube, va fi lansat miercuri

11 Mar, 14:13 • Redactia DailyBusiness
Portalul video Hulu, fondat in martie 2007 printr-un acord intre companiile de media News Corp si NBC Universal, va fi lansat miercuri in afara SUA si va oferi gratuit seriale, filme si videoclipuri produse de Warner Bros., Lionsgate si ligile sportive americane, a scris The New York Times.
Portalul video Hulu, concurent al YouTube, va fi lansat miercuri

Companiile NBC Universal si News Corp. au lansat portalul Hulu in octombrie, intr-o versiune disponibila initial doar utilizatorilor din SUA. Hulu se doreste a fi un competitor direct pentru site-ul YouTube al companiei Google.

Fara a beneficia de o campanie de marketing si de testeri speciali, site-ul Hulu a atras aproximativ 5 milioane de utilizatori in luna februarie, a declarat Jason Kilar, CEO al Hulu, conform sursei citate.

Companiile de media Viacom si CBS se afla in discutii pentru a semna contracte prin care Hulu le va transmite productiile.

Miercuri, Hulu va oferi publicului episoade complete din aproximativ 250 de seriale TV, cum ar fi „The Simpsons” si „Buffy the Vampire Slayer” si 100 de filme( „The Big Lebowski” sau „Mulholland Drive”).

Oficiali ai Hulu au anuntat ca au semnat contracte cu National Basketball Association (NBA) si National Hockey League (NHL).

Veniturile site-ului vor proveni din publicitate si din download-ul anumitor programe, au spus reprezentantii Hulu.

Urmărește Daily Business pe Google News