- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
New Media

\”Programul\” saptamanal al hackerilor: 57.000 de adrese false nou create si 375 de branduri utilizate

25 Oct, 12:56 • Redactia DailyBusiness
In fiecare saptamana, hackerii creaza 57.000 de noi adrese web prin care incearca sa infecteze computere sau sa fure date personale, utilizand pentru acest lucru, in medie, 375 de branduri de companie si nume de institutii private din toata lumea, potrivit unui studiu Panda Security, care a analizat URL-uri infectate din ultimele trei luni.
\Programul\ saptamanal al hackerilor: 57.000 de adrese false nou create si 375 de branduri utilizate

EBay, Western Union si Visa sunt in topul cuvintelor cheie folosite cel mai frecvent, urmate de Amazon, HSBC, Bank of America, Paypal si Internal Revenue Service din SUA.

Doua treimi (65%) din site-urile false imita paginile bancilor pentru a fura datele de autentificare ale utilizatorilor. Topul este completat de magazinele online si pagini de licitatie (27%).

Institutiile financiare (cum ar fi fondurile de investitii sau brokeri) si organizatiile guvernamentale cumuleaza 2,3% si respectiv 1,9% din totalul site-urilor false.

Platformele de plata, avand Paypal si furnizorii de internet in prim plan, sunt pe locul al cincilea si al saselea, in timp ce site-uri de jocuri – ca „World of Warcraft” – completeaza clasamentul.

Daca in anii precedenti malware-ul sau phishing-ul a fost distribuit de obicei prin e-mail, in 2009 si in special in acest an, hackerii au optat pentru tehnicile de Black Hat SEO, care implica crearea de site-uri web false folosindu-se de numele brandurilor de renume.

In acest fel, atunci cand utilizatorii cauta aceste nume, un link catre site-ul cu continut malitios va aparea printre primele rezultate afisate. Astfel, cand se viziteaza aceste site-uri, unul din doua lucruri se va intampla: fie malware-ului va fi descarcat pe calculatorul utilizatorului, cu sau fara stirea lor, fie site-ul va avea aspectul unei pagini autentice, sa spunem al unei banci, iar utilizatorii vor introduce detalii care involuntar vor cadea in mainile unor criminali informatici.

Panda Security este o companie care produce solutii de securitate IT.

Urmărește Daily Business pe Google News