84% dintre cei care se declara impotriva reclamelor pe mobil ar renunta la idee in schimbul serviciului gratuit de trimitere SMS-uri, 71% in schimbul unei recompense materiale pentru fiecare mesaj comercial primit, iar 67% pentru accesul gratuit la Internet pe mobil.
Studiul a fost realizat de compania romaneasca Unlock Research, in urma a 150 de interviuri telefonice cu barbati si femei cu varste cuprinse intre 19 si 35 de ani, care locuiesc in Bucuresti. Toti respondentii au fost selectati sa aiba un nivel mediu si ridicat de educatie si venit.
60% din persoanele chestionate au spus ca au primit reclame pe telefonul mobil. Dintre acestea, aproape o treime (29%) sustin ca nu sunt de acord cu acestea in forma lor actuala, iar 26% sustin ca reclamele nu isi ating scopul.
55% din respondenti considera folositoare mesajele publicitare care ofera informatii despre concerte si evenimente, 50% le apreciaza pe cele care informeaza despre oferte de telefonie mobila, si doar 11% dintre respondenti considera utile mesajele electorale.
„Scopul studiului realizat de noi a fost de a identifica potentialul comunicarii prin telefonia mobila in Romania. Mai exact, am dorit sa verificam daca romanii sunt in momentul acesta deschisi catre cai alternative de comunicare, altele decat cele clasice”, afirma Adina Vlad, managing partner in cadrul companiei Unlock Research.
Rezultatele studiului indica faptul ca, desi intr-o prima faza romanii resping ideea de a fi deranjati de mesaje publicitare pe telefon, intr-un final ei le pot accepta.
Principalele argumente in favoarea acestui tip de comunicare promotionala sunt ca „publicitatea pe telefonul mobil ajunge cu siguranta la sursa, ca este imposibil sa ratezi mesajul, mai ales daca acesta este prezentat intr-o forma adecvata si atragatoare”, a precizat Adina Vlad.