In incercarea de a afla ce le determina pe unele persoane
sa apeleze la Facebook pentru a stabili legaturi cu altii, Russell Clayton,
student doctorand la Scoala de Jurnalism din Missouri, a descoperit ca
anxietatea si consumul de alcool joaca un rol important in acest sens.
Pentru lucrarea sa de
doctorat, care urmeaza sa fie publicata si in numarul din mai al revistei Computers in Human
Behavior, Clayton a analizat comportamentul a peste 225 de proaspat admisi la Universitate din punct de vedere al emotiilor, anxietatii, nivelului de socializare, dar si al consumului de alcool si marijuana.
Realizatorul studiului a descoperit astfel ca studentii
care se declarau deopotriva anxiosi si mari consumatori de alcool pareau sa fie
mult mai legati din punct de vedere emotional de Facebook. De asemenea, cei
care au raportat ca sunt singuri in viata de zi cu zi sau prezinta stari de
anxietate aveau la randul lor conturi pe Facebook pe care le accesau zilnic,
dar nu se simteau legati emotional de persoanele cu care erau prieteni pe acea
retea de socializare, informeaza Mediafax.
Facebook este cea mai mare retea de socializare din lume.
Numarul utilizatorilor romani ai retelei de socializare Facebook a ajuns, in prima jumatate a lunii martie, la peste 5,8 milioane, in crestere cu 3,6% fata de ultimele date publicate la sfarsitul lui ianuarie.