Facebook a obtinut
in trimestrul al doilea 41% din venituri din publicitate mobila, iar
Google, operatorul celui mai folosit motor de cautare la nivel
mondial, mai putin de un sfert din venituri.
Twitter reprezinta doar o mica parte
din piata publicitatii pe dispozitive mobile, estimata in acest an la
16,7 miliarde de dolari, dar are avantajul ca s-a concentrat din timp
pe acest domeniu. Acest fapt ar putea reduce temerile investitorilor
legate de intentia companiei de a face o oferta publica initiala,
avand in vedere ca prezenta insuficienta pe segmentul dispozitivelor
mobile a afectat alte companii de Internet.
Facebook si Google, care s-au
concentrat initial pe publicitatea online accesata de pe computerele
personale, si-au regandit recent afacerile odata cu orientarea
utilizatorilor catre smartphone-uri si tablete, noteaza Mediafax.
Twitter a anuntat saptamana trecuta ca
a depus in conditii de confidentialitate, la comisia pentru valori
mobiliare din Statele Unite (SEC), documentatia pentru listarea la
bursa, una dintre cele mai anticipate din ultimii ani. Compania a
fost evaluata la aproximativ 10 miliarde de dolari in cele mai
recente operatiuni de finantare derulate pe piata privata.