Aproape 200.000 tranzactii s-au derulat in ianuarie-mai 2008 in sistemul ePayment, dupa o crestere de 49% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.
Cele mai vandute produse sunt cele din categoria telecom, cu 35% din numarul tranzactiilor, precum si din turism si transporturi, care acopera impreuna 30% din numarul tranzactiilor.
Urmeaza, la distanta, e-tail-ul cu 15%.
Turismul inregistreaza cele mai mari valori ale tranzactiilor, datorita numarului mare de comenzi, costului ridicat al unei tranzactii, dar si pentru ca multi romani isi achizitioneaza pachetele turistice sau biletele de avion cu mult timp inaintea calatoriei, datorita discounturilor semnificative.
„Pentru restul anului, probabil vom asista la o crestere puternica a segmentului telecom, datorita campaniilor implementate de companiile din domeniu, dar si datorita intrarii sau relansarii altora”, a declarat Carmen Sebe, CEO la ePayment.
„Astfel, e foarte posibil ca la finalul anului 2008, raportat la numarul de tranzactii, pe primul loc sa se situeze industria telecom, urmata de turism si e-tail. Raportat la valoarea cumparaturilor efectuate online si achitate cu card bancar, probabil ca turismul va ocupa primul loc”, a mai spus aceasta.
La nivel general, pentru intregul an, compania de plati online se asteapta la o valoare de aproximativ 70 milioane de euro pentru comertul electronic cu plata online prin card bancar.
„Desi turismul si telecomul sunt principalele segmente ale comertului online, exista o serie de nise inca insuficient exploatate, cum ar fi asigurarile online, confectiile, serviciile”, a spus Sebe.
„Cu o promovare mai intensa si functionalitati utile pentru cumparatori, aceste magazine ar putea beneficia foarte mult de pe urma cresterii generale a pietei si a increderii consumatorilor”, a adaugat CEO-ul Gecad ePayment.
Carmen Sebe a precizat ca la finele lunii aprilie, compania GeCad ePayment detinea o cota de circa 85% din piata de plati online autohtona.