Piata de electro-retail este estimata de oficialii companiei la 600 mil. euro in 2008.
„In 2008 se vor comercializa produse electronice si electrocasnice de pana in 50 mil. euro, cota de piata a ElectroFun.ro fiind estimata la 10% din aceasta suma”, a declarat pentru DailyBusiness.ro Madalin Durca, director de marketing al magazinului online.
„Evaluarea pietei online de electronice si electrocasnice devine insa mai dificila si pentru faptul ca sunt mai multe retele mari, traditionale, care au activitati si in mediul de vanzari online si reprezinta modele mixte, care imbina magazinele traditionale cu vanzarea online”, a mai spus Durca.
Marius Ghenea, presedinte al FitDistribution, va investi anul viitor in stoc si marketing pentru ElectroFun.ro circa 400.000 euro, urmand ca in PCFun.ro sa aloce circa 1,6 mil. euro.
Principalii concurenti ai ElectroFun.ro sunt jucatori ca Domo.ro sau Elanko.ro.