Avand in vedere tranzactiile inregistrate in al doilea trimestru, comScore estimeaza ca pe intreg anul 2007, piata comertului electronic din SUA va atinge aproximativ 200 mld.$, in conditiile in care in 2006, in SUA, aceasta piata a fost estimata la 170,8 mld.$.
„Vanzarile online cu amanuntul au avut o crestere solida in al doilea trimestru, dupa un debut modest la inceputul anului”, a declarat Gian Fulgoni, presedintele comScore. Acesta a adaugat ca in ultimii ani cresterea vanzarilor online are o medie situata in jurul valorii de 23 de procente.
Tranzactiile online de jocuri video, console si accesorii au avut, in trimestrul doi, cea mai mare crestere pe segmentul de retail online, unde americanii au cheltuit cu 159% mai mult fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Pentru electronice (in afara de periferice pentru PC-uri), cresterea a fost de 51%,, iar pentru software (fara jocurile video), vanzarile online au crescut cu 23 de procente in al doilea trimestru al anului.
Pe piata autohtona, retailerul online Emag, cel mai mare magazin on-line din Romania, cu o cota de 70% din piata, estimeaza o crestere a pietei e-commerce in Romania la 125 milioane de euro pentru 2007, dublu fata de anul trecut.