- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Real Estate

AFI Europe va investi 500 mil. euro pe piata imobiliara pana in 2010

01 Aug, 10:54 • Redactia DailyBusiness
Reprezentantii AFI Europe, divizie a grupului de investitii Africa-Israel, planuiesc ca in urmatorii trei ani sa investeasca in jur de 500 milioane euro in proiecte imobiliare in Bucuresti.
AFI Europe va investi 500 mil. euro pe piata imobiliara pana in 2010

Compania a semnat recent un pre-contract pentru achizitia unui teren de 155.000 metri patrati al fabricii Laromet, investitie care se ridica la 77,5 milioane euro si intentioneaza sa construiasca 5.000 de locuinte, relateaza presa internationala.

Terenul este situat in sectorul 1 al Capitalei si apartine fabricii Laromet, urmand ca aceasta sa-si continue activitatea in amplasamentul respectiv pentru o perioada de un an si jumatate, dupa care va fi relocata intr-un parc industrial.

Potrivit oficialilor companiei, urmeaza ca in decursul a 30 de zile sa fie semnat contractul de vanzare-cumparare.

AFI Europe, impreuna cu firma NCH, mai dezvolta in Bucuresti proiectul Cotroceni Park, care se va intinde pe o suprafata totala construita de 215.000 metri patrati pentru retail si 130.000 metri patrati pentru birouri.

De asemenea, AFI Europe a mai achizitionat, in luna octombrie a anului trecut, un teren in nordul Bucurestiului, in zona Pipera, cu o suprafata totala de 100.000 metri patrati, unde se va construi un ansamblu rezidential ce va cuprinde aproximativ 2.000 de apartamente si de asemenea spatii comerciale.

In Bucuresti, AFI Europe mai detine o proprietate ce a apartinut fabricii Inox. Terenul, cu o suprafata de 17.000 metri patrati, este situat in centrul Capitalei, in apropierea Casei Poporului.

Proiectul va dezvolta o zona rezidentiala de lux, incluzand birouri si spatii comerciale. In portofoliul AFI Europe exista si un teren de 260.000 metri patrati, situat in comuna Butimanu, unde compania va dezvolta un complex rezidential de vile de lux.

Pe langa proiectele din Bucuresti, compania va investi 50 milioane euro pentru constructia unui mall in Arad – Arad Palace, care va avea o suprafata inchiriabila de 38.000 mp si a carui finalizare este preconizata pentru primavara anului 2010.

Terenul pe care se va dezvolta proiectul, aflat in proprietatea companiei, este situat in centrul orasului Arad si are o suprafata totala de 80.000 de mp.

Africa-Isreael este o companie de investitii israeliana care activeaza pe pietele din Israel, SUA, Rusia, Republica Ceha, Canada, Olanda, Serbia, Romania, Namibia.

Urmărește Daily Business pe Google News