Peste 100 de locuinte au fost vandute in cadrul ansamblului, ceea ce reprezinta 80% din prima faza a proiectului, care cuprinde 133 de apartamente, ce vor fi finalizate in decembrie anul acesta.
Reprezentantii Eurisko au estimat ca prima faza va fi vanduta in totalitate pana la sfarsitul anului.
Saptamana aceasta agentia imobiliara a scos la vanzare si cele 98 de apartamente din cea de-a doua faza a proiectului, care urmeaza sa fie finalizata in iunie 2008.
Urmatoarele doua faze vor cuprinde 130, respectiv 116 apartamente, insa nu a fost precizat inca momentul in care vor fi scoase la vanzare.
Ultimele doua faze vor fi finalizate in decembrie 2008, respectiv iunie 2009.
Grupul Tiriac Holding va investi 70 de milioane de euro in constructia complexului Rezidenz din orasul Chitila in nord – vestul Bucurestiului, lucrarile urmand sa fie finalizate in primavara anului 2009.
Complexul este adresat segmentului mediu al pietei, pretul unui apartament fiind de 975 de euro/mp, fara TVA.
Cartierul va fi construit in parteneriat cu compania germana LEG, antreprenorul Herberger Bau AG si cu banca partenera HVB Tiriac. Complexul Rezidenz va lansa pe piata apartamente cu doua, trei, patru camere sau de tip penthouse, intr-un ansamblu de 48 de cladiri.
Locuintele vor avea intre 66,06 si 193,92 de metri patrati si vor dispune de 658 de locuri de parcare, dintre care 320 de locuri subterane.
Viitorii locatari din Residenz vor dispune, de asemenea, de o galerie comerciala, la parterul cladirilor, de un magazin cu preturi reduse, o piata agro-alimentara, un teren de joaca, o gradinita si un lac artificial.