Romanian
 - 
ro
Real Estate

Bordei, CBRE Eurisko: Proiectele rezidentiale lansate in 2009 se vor vinde, dar dupa ce vor fi finalizate

03 Sep, 10:13 • cristina.mihai
Anul acesta pe piata locala au fost lansate la vanzare cateva proiecte importante, a caror constructie este in stradiu incipient sau va demara in toamna, desi unele dintre ele au inceput sa fie contractate, dar sansele de vanzare in acesta faza sunt foarte mici, a spus Ionut Bordei (foto), directorul departamentului rezidential al companiei de consultanta imobiliara CBRE-Eurisko.
Bordei, CBRE Eurisko: Proiectele rezidentiale lansate in 2009 se vor vinde, dar dupa ce vor fi finalizate

„Sansele de vanzare in faza de proiect a ansamblurilor lansate in 2009 sunt foarte mici”, a declarat Bordei, adaugand ca in plus, cumparatorii prefera locuintele finalizate.

Majoritatea cumparatorilor de astazi se incadreaza in programe sociale de tipul „Prima Casa”, ori beneficiaza de facilitati financiare, de exemplu TVA 5%, iar aceste sisteme sunt mult mai usor aplicabile bunurilor finalizate sau aproape finalizate.

„Aceste proiecte nu vor ramane nevandute, ele se vor vinde odata ce vor fi terminate”, a precizat reprezentantul CBRE Eurisko.

Daca pana spre sfarsitul anului 2008, multe dintre apartamente se vindeau inca din faza de proiect, in momentul de fata se fac foarte putine vanzari. „Sansele de vanzare a acestor apartamente ar creste daca ar exista o flexibilitate mai mare si din partea bancilor de a reduce dobanda. In acest caz, probabil si numarul persoanelor interesate de achizitionarea unei locuinte intr-un complex rezidential ar fi in crestere”, a declarat Costin Lazar, directorul general al Neoland Invest.

Anul acesta au fost lansate foarte putine proiecte fata de anii precedenti. Criza financiara si cererea mica a determinat modificarea radicala a planurilor de afaceri puse pe hartie in 2007-2008.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Drob de pui fără bătăi de cap. Rețeta simplă care va cuceri invitații la masa de Paște
Drob de pui fără bătăi de cap. Rețeta simplă care va cuceri invitații la masa de Paște
Paște 2025. Cu ce ung bucătarii francezi carnea de miel. Rezultatul este super-delicios!
Paște 2025. Cu ce ung bucătarii francezi carnea de miel. Rezultatul este super-delicios!
Recorduri de Paște. Cine a făcut cel mai mare ou de ciocolată din lume. Greutatea acestuia – șapte tone!
Recorduri de Paște. Cine a făcut cel mai mare ou de ciocolată din lume. Greutatea acestuia – ...
Cinci trucuri geniale pentru a găti carnea de miel mai rapid
Cinci trucuri geniale pentru a găti carnea de miel mai rapid
Cum să vopsești ouăle de Paște folosind doar ingrediente naturale. Pe multe le ai sigur deja prin bucătărie
Cum să vopsești ouăle de Paște folosind doar ingrediente naturale. Pe multe le ai sigur deja prin ...
Cum alegem ouăle potrivite pentru masa de Paște. Recomandările specialiștilor
Cum alegem ouăle potrivite pentru masa de Paște. Recomandările specialiștilor
Bugetul de Paște 2025. Românii sparg pușculița pentru miel și cozonaci!
Bugetul de Paște 2025. Românii sparg pușculița pentru miel și cozonaci!
Românii au interzis de Paște! Specialiștii trag un semnal de alarmă: Măsuri care trebuie să fie urmate fără excepție!
Românii au interzis de Paște! Specialiștii trag un semnal de alarmă: Măsuri care trebuie să fie ...
Stațiunile din România care prind viață în minivacanța de 1 Mai. Cât costă o escapadă de 3 nopți
Stațiunile din România care prind viață în minivacanța de 1 Mai. Cât costă o escapadă de 3 nopți
Sâmbăta Mare 2025. Ce să faci și ce să eviți în această zi
Sâmbăta Mare 2025. Ce să faci și ce să eviți în această zi
Horoscop Paşte 2025. Soarele răsare pe strada acestor zodii. Conturi pline de duminică, ar putea câştiga la Loto
Horoscop Paşte 2025. Soarele răsare pe strada acestor zodii. Conturi pline de duminică, ar putea câştiga ...
Veste de ultimă oră pentru pensionarii din România. Anunț oficial al Poștei Române
Veste de ultimă oră pentru pensionarii din România. Anunț oficial al Poștei Române
Horoscop 18-24 aprilie. O săptămână decisivă: Oportunități majore și provocări astrale pentru fiecare zodie
Horoscop 18-24 aprilie. O săptămână decisivă: Oportunități majore și provocări astrale pentru ...