- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Real Estate

CA Immo: Numai 20% din potentialul comercial al Sibiului este valorificat

15 Nov, 10:37 • Redactia DailyBusiness
Doar 20% din potentialul comercial al orasului Sibiu este materializat pana in prezent, in general centrele comerciale fiind amplasate in sudul si vestul orasului, au declarat reprezentantii companiei austriece de dezvoltari imobiliare CA Immo International.
CA Immo: Numai 20% din potentialul comercial al Sibiului este valorificat

Sibiul ofera un potential comercial corespunzator unei suprafete de circa 250.000 pana la 300.000 metri patrati, din care in prezent sunt materializati abia circa 80.000 mp in sudul si vestul orasului, au explicat reprezentantii companiei.

„Pana la ora actuala, nordul orasului nu este valorificat din punct de vedere comercial, cu toate ca zona prezinta o densitate a populatiei ridicata”, au adaugat reprezentantii CA Immo International.

Compania a anuntat o investitie de 100 milioane euro intr-un centru comercial in Sibiu.

Acesta va avea o suprafata de vanzare de peste 80.000 mp, ceea ce va duce la dublarea suprafetei utile detinute de catre companie in Romania.

Noul centru comercial din Sibiu va fi construit pe un teren cu o suprafata de 220.000 metri patrati, fiind conectat la reteaua de comunicatii regionale si supraregionale.

Terenul este situat la artera de iesire din Sibiu in directie nordica si totodata in vecinatatea autostrazii aflate inca in constructie. Cladirile urmeaza a fi ridicate in urmatoarele 12 pana la 15 luni si dispuse in forma de U, locurile de parcare fiind amplasate la mijloc.

Pe baza strategiei sale de expansiune in tarile din sud-estul Europei, CA Immo International a stabilit o cooperare cu grupul de dezvoltare de proiecte Oasis, in vederea crearii de centre comerciale intr-o serie de orase romanesti, proiecte din care face parte si mallul ce va fi construit in Sibiu. Oasis a realizat in Romania, in ultimii trei ani, peste 40 de amplasamente pentru lanturile comerciale germane Kaufland si Plus.

CA Immo International mai are un proiect de birouri in Timisoara cu o suprafata utila de 17.820 mp.

De asemenea, compania mai are in portofoliu si centrele de afaceri bucurestene Opera Center 1 si 2 si Bucharest Business Park, primele in portofoliul companiei din 2003, respectiv 2004, iar ultimul din 2005-2006.

CA Immo International este parte a grupului CA Immo si totodata societate subsidiara a CA Immobilien Anlagen AG, ce desfasoara activitati de investitii in Europa de Est si Centrala, precum si in statele CSI.

Actiunile companiei CA Immo International sunt cotate la Bursa din Viena in segmentul primar. Intreprinderea investeste in primul rand in imobile cu destinatie comerciala in domeniul birouri, comert si logistica.

Urmărește Daily Business pe Google News