- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Real Estate

Ce cladiri din Capitala sunt pretabile pentru deschideri de restaurante

29 Jan, 13:07 • Redactia DailyBusiness
Vilele cu arhitectura specifica perioadei interbelice sunt cele mai ravnite proprietati pentru amenajarea restaurantelor, conform reprezentantilor companiei de consultanta imobiliara EuroMetropola.
Ce cladiri din Capitala sunt pretabile pentru deschideri de restaurante

Acestea se afla in zone precum Piata Unirii, Piata Universitatii, Calea Mosilor, Piata Victoriei, Dorobanti, Primaverii sau Kisseleff.

De regula, se cauta vile care dispun si de o curte spatioasa, in care sa functioneze o terasa pe perioada verii. Curtea este recomandabil sa fie individuala si nici un alt vecin sa nu detina cota indiviza din suprafata acesteia, pentru ca ar perturba activitatea.

Multe dintre aceste vile, construite in urma cu mai bine de 70 de ani, au fost modernizate de catre proprietarii care au avut in plan acest tip de business – dezvoltarea de restaurante.

„Modernizarea si consolidarea unei astfel de vile, inclusiv interventia asupra structurii de rezistenta, poate costa chiar si peste 1.000 de euro pe metrul patrat construit”, au spus reprezentantii EuroMetropola.

De asemenea, cautate pentru amenajarea de restaurante sunt primele niveluri ale cladirilor de birouri cu peste 5.000 metri patrati inchiriabili.

„Zona nu este un criteriu primordial pentru clienti, pentru ca fiecare zona are clientela ei, care depinde si de specificul restaurantului, de servicii si de preturile pe care le practica”, au mai spus reprezentantii companiei de consultanta imobiliara.

Vilele pretabile pentru amenajarea unui restaurant se inchiriaza cu 20-25 euro pe metru patrat pe luna, iar spatiile de la parterul cladirilor de birouri – cu 30-40 euro/mp pe luna.

Urmărește Daily Business pe Google News