Desi segmentul spatiilor de birouri s-a dovedit a fi, pana acum, cel mai putin afectat de criza imobiliara, in ultimele luni am asistat la reasezari de preturi si pe acest segment, iar specialistii Esop preconizeaza ca acesta este doar primul val.
„Vor fi si alti dezvoltatori care vor scadea chiriile pentru cladiri similare”, a spus Raicu, care a adaugat ca aceste cladiri sunt amplasate in zone bune, insa nu au o vizibilitate care sa justifice nivelul anterior al chiriilor.
„Preturile au ajuns la valoarea lor de la inceputul anului, asadar au scazut de la 20-21 de euro/mp la 17-18 euro/mp”, a adaugat Mirela Raicu.
” Cresterea chiriilor din 2007 si prima parte din 2008 a fost alimentata atat de zvonurile privind cresterea pretului materialelor de constructie cat si de cererea foarte mare de spatii de birouri existenta in piata in acel moment. Daca aceste justificari erau suficiente la momentul respectiv este relativ, insa in acest moment, pretul materialelor de constructie a inceput sa revina la normal, iar acea putere de absorbtie existenta la inceputul anului s-a diminuat”, a explicat reprezentanta Esop Consulting.
Corectia de pret nu este exclusiv determinata de criza
„Se simtea nevoia unei diminuari de pret, dupa cresterea destul de semnificativa de la inceputul anului, greu sustenabila pentru o companie chiar si intr-un moment de ascensiune a mediului economic”, a aratat Mirela Raicu.
„Tendintele de reduceri la care asistam nu au drept cauza principala criza financiara si economica. Acest factor doar a grabit sau poate a accentuat putin tendinta de reducere. Corectia preturilor reprezinta un semn ca piata nu se va bloca, precum si dovada faptului ca pretul anterior a avut o justificare conjuncturala si pe termen scurt”, a adaugat Raicu.
Cat de afectate sunt companiile de contextul economic
In acest moment, lucrul ce se observa cel mai adesea este faptul ca firmele nu au dificultati propriu-zise, insa perspectivele pentru anul urmator nu par incurajatoare. In acest context, exista o retinere in continuarea planurilor anterior stabilite, inclusiv in ceea ce priveste relocarea sediului.
Cel mai adesea, aceste relocari se datorau extinderii personalului sau unor standarde mai ridicate in ceea ce priveste imaginea companie. In momentul de fata insa, prioritatile companiilor sunt in schimbare.
„Credem ca acest moment, materializat prin scaderea usoara a cererii in aceasta perioada, va cunoaste o ameliorare pe masura ce companiile isi vor finaliza planurile pentru contextul actual”, a conchis Mirela Raicu.