Cu sase birouri deschise in mai putin de 12 luni (trei in Bucuresti, unul la Ploiesti, unul la Campulung Muscel si cel din Brasov), compania a depasit graficul pentru acest an, planul initial fiind de cinci puncte de lucru pentru 2007.
Incepand din aceasta luna, sucursala, denumita Coldwell Banker Alpin, va oferi servicii imobiliare brasovenilor, intr-un birou de 110 metri patrati situat intr-o zona centrala a orasului, pe Calea Bucuresti.
„Piata imobiliara din Brasov este una foarte dinamica; aici au investit developeri de calibru precum Adama, Dawnway Day Carrpathian, Future Group, Riofisa in parteneriat cu Tiriac Imobiliare si multi altii”, a declarat Adrian Ghimpau, expansion manager, Coldwell Banker Affiliates of Romania.
Echipa nou formata cuprinde pentru inceput sase persoane: cinci brokeri si un branch manager, care va coordona intreaga activitate a biroului.
Intrata pe piata romaneasca la inceputul acestui an, Coldwell Banker Affiliates of Romania si-a propus sa puna bazele unei retele de agentii imobiliare la nivel national.
Programul de extindere al companiei imobiliare prevede inaugurarea a 20 de birouri in primii trei ani de la infiintare.