Din aceasta pozitie, John Verpeleti va avea ca responsabilitati conducerea echipelor care activeaza in pietele de investitii in care este prezenta Colliers International, precum Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia, Romania, Bulgaria si Ucraina.
John, expat de origine australiana, lucreaza in Europa Centrala si de Est din 1991 si este cunoscut ca un executiv de top in piata imobiliara, detinand anterior pozitii de conducere in cadrul Axa Real Estate Investment Management si in cadrul companiei de consultanta DTZ.
In DTZ acesta a condus operatiunile birourilor din Europa Centrala si de Est ale grupului si a fost implicat in activitatile regionale de investitii ale companiei.
John Verpeleti este fostul director regional pentru Axa Reim, fiind numit in aceasta functie in noiembrie 2005. Grupul gestiona in regiune active in valoare de 1 mld. euro la sfarsitul lui 2008.
Verpeleti detine certificari in evaluari imobiliare, studii despre proprietati si este membru al Royal Institution of Chartered Surveyors (RICS), dar si membru al Australian Property Institute.
In 2009, Colliers International a fost lider in pietele de investitii imobiliare din regiunea CEE, cu o cota de piata regionala de aproape 40% si un volum tranzactionat de peste 500 mil. euro.
In Europa Centrala si de Est, Colliers International furnizeaza servicii in Romania, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Rusia, Ucraina, Bulgaria, Serbia si Muntenegru.