„Cerem institutiilor statului sa intervina pentru ca nu este normal, ca dupa ce domnul Ontanu (Nicolae Ontanu, primarul sectorului 2, in raza caruia este construit proiectul, n.r.), care a taiat panglica la punerea pietrei de temelie, creditand astfel investitorul, sa ne trimita acum in instanta sa ne rezolvam problemele”, a declarat Florin Vasile, unul dintre cumparatorii din complex, care a format si o asociatie a cumparatorilor, potrivit Mediafax.
„Cerem de asemenea schimbarea administratorului judiciar pentru ca nu reprezinta echidistant interesele tuturor partilor implicate in proiect”, a adaugat Florin Vasile.
Tribunalul Bucuresti a hotarat la sfarsitul lunii iunie intrarea in procedura generala de insolventa prin reorganizare a Eurohabitat, dezvoltatorul Planorama, iar instanta a numit si un administrator judiciar, firma Conexpert.
Reprezentantii asociatiei cumparatorilor sustin ca administratorul judiciar nu a inclus in lista creditorilor niciun cumparator, ci doar persoane fizice terte sau juridice inregistrate in paradisuri fiscale, prezentand un document transmis de administrator bancii Piraeus, creditorul proiectului.
Printre creditori se numara, potrivit cumparatorilor, si Eldar Gill, unul dintre investiorii initiali din proiect, cu o creanta de 130.000 de euro.
Tabelul preliminar cuprinde creante in valoare de aproape 15 milioane de euro ale unor terte persoane fizice sau societati offshore. Mai mult, cumparatorii precizeaza ca administratorul judiciar a propus intrarea Eurohabitat in procedura simplificata a falimentului, motivand ca nu pot fi gasite actele constitutive si contabile ale firmei, ca nu poate fi gasit administratorul si ca debitoarea nu are niciun bun in patrimoniu.
Reprezentantul administratorului judiciar a declarat, in conferinta de presa, la care au fost prezenti mai multi cumparatori, ca actul transmis bancii este un document de lucru, lista fiind preliminara, si ca nu intentioneaza sa propuna intrarea in faliment a proiectului, ci reorganizarea acestuia.
„Lista aceea este veche de trei saptamani. Avem o lista noua, cu 450 de creditori care au creante totalizand 53 de milioane de euro. Aceasta lista cuprinde creditorii bugetari, actionarii, banca si alti investitori. Nu au fost cuprinsi cumparatorii. In total creanta se va ridica la circa 60 de milioane de euro”, a spus Constantin Ion, directorul general al administratorului judiciar.
Cumparatorii au termen pana pe 30 august sa se inscrie pe lista creditorilor, in conditiile in care unii nici nu au primit scrisori de la administrator prin care sunt anuntati acest lucru, termen care va fi insa prelungit.
„Vom cere prelungirea termenului, nu va fi o problema. Procedura de insolventa s-a deschis pe 30 iunie, si ieri (miercuri, n.r.) am primit sentinta pentru ca judecatorul sindic a fost in concediu”, a explicat Ion.
Cel mai mare creditor este fondul norvegian de investitii Romania Invest, care a cumparat un bloc intreg din cadrul proiectului, cu o creanta de 12 milioane de euro.
Proiectul Planorama a fost anuntat inca din anul 2005 si prevedea constructia a 1.100 de locuinte in patru blocuri, in urma unei investitii de 70 milioane de euro, insa niciun apartament nu a fost livrat catre cumparatori, lucrarile de constructie fiind intrerupte de mai multe ori din diverse cauze. Constructia trebuia sa fie finalizata inca din 2007.
In aceste conditii, o parte dintre clienti au semnat cu dezvoltatorul proiectului contracte de reziliere a contractelor, iar unii dintre acestia au si primit banii inapoi.
Administratorul sustine ca primii peste 200 de cumparatori din primul bloc al complexului, finalizat in proportie de 99%, nu se pot muta inca in apartamentele cumparate deoarece nu sunt finalizate lifturile, astfel ca imobilul nu va fi autorizat de catre pompieri.
„Mai avem nevoie de 200.000 de euro pentru usile lifturilor, pentru ca pompierii sa autorizeze imobilul. In contul debitoarei nu am gasit niciun ban, dar putem obtine aceste fonduri de la cei care nu au achitat integral locuintele”, a spus administratorul judiciar, care a explicat ca lucrarile la proiect sunt stagnate din cauza bancii pentru ca nu a virat niciun ban din aprilie.
Piraeus Bank a acordat in aprilie o finantare de 2,5 milioane euro firmei Eurohabitat pentru reluarea lucrarilor, iar primele apartamente urmau sa fie livrate la sfarsitul lunii mai.
Firma BSR, desemnata anul trecut managerul proiectului Planorama, a venit in noiembrie cu propunerea ca cei care au cumparat locuinte sa renunte la penalitati si sa accepte noile termene de livrare stabilite de companie, sustinand ca aceasta este unica solutie pentru finalizarea proiectului.
Pe de alta parte, reprezentantii cumparatorilor au fost rezervati in ceea ce priveste declaratiile administratorului judiciar, desi unii dintre ei s-au declarat dispusi sa plateasca restul sumelor datorate doar pentru a se putea muta in locuinte.
Administratorul judiciar a aratat ca diferenta pe care trebuie sa o plateasca cumparatorii care au achitat doar o parte din pretul locuintelor totalizeaza 1,3 milioane de euro.