„Activitatea companiei a fost sustinuta de cresterea numarului de angajati, de 2,5 ori. Am inceput anul 2007 cu un personal de 30 de oameni, iar la sfarsitul acestuia eram deja peste 70. Cererea de pe piata a condus atat la dezvoltarea activitatii anumitor departamente, cat si la infiintarea unor departamente noi”, a declarat Razvan Gheorghe, directorul general al Cushman & Wakefield Activ Consulting.
„In 2008, dorim sa dezvoltam anumite sectoare precum rezidentialul, evaluarile si industrialul”, a precizat Razvan Gheorghe.
Valoarea de capital a contractelor tranzactionate de companie se ridica la 200 milioane de euro, iar valoarea proprietatilor evaluate la 1,6 miliarde de euro. Tinta pe anul in curs este atingerea unei cifre de afaceri de 8 milioane de euro, ceea ce presupune o crestere de 80%.
Cushman & Wakefield este cea mai mare companie privata in domeniul imobiliar din lume. Fondata in 1917, compania are peste 200 de birouri in 56 de tari din intreaga lume si 12.000 de angajati.
Biroul din Romania a fost deschis in 2007 prin preluarea companiei locale cu care colabora de peste 11 ani, Activ Consulting, devenind astfel Cushman & Wakefield Activ Consulting.