- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Real Estate

Dezvoltatorii care mai construiesc proiecte rezidentiale in 2009 vin cu bani de acasa

25 Aug, 00:01 • cristina.mihai
Dezvoltatorii care lanseaza proiecte rezidentiale noi anul acesta au luat in calcul obtinerea de finantari, insa pana acum negocierile purtate cu bancile nu s-au concretizat. Solutia? Investitorii spun ca vor incepe totusi sa construiasca, finantandu-se din fonduri proprii.
Dezvoltatorii care mai construiesc proiecte rezidentiale in 2009 vin cu bani de acasa

Anul acesta au fost anuntate pe piata romaneasca mai multe proiecte rezidentiale importante, iar dezvoltatorii, desi au luat in calcul finantarile bancare, se vad nevoiti sa sustina proiectele cu bani de acasa.

„Finantarea bancara in conditiile curente depinde de natura proiectului, de gradul lui de realism, de credibilitatea dezvoltatorului si eventual de existenta unui portofoliu de clienti reali cu care sa se fi incheiat contracte de construire”, a spus George Ivan, consultant senior in cadrul departamentului rezidential al agentiei DTZ Echinox.

„In perioada asta anumite banci evita oarecum domeniul imobiliar din cauza expunerii pe care o au deja”, a spus si Florin Nine, directorul de investitii al agentiei de consultanta Regatta.

Pe langa finantare, si alegerea constructorului este problematica pentru dezvoltatori in contextul actual.

„Multe firme de constructii sunt incapabile sa raspunda prompt solicitarilor deoarece au pierdut mare parte din angajati datorita lipsei de volum sau a fluctuatiilor volumului de lucrari. Incertitudinea in privinta pretului real de vanzare ii determina pe dezvoltatori sa faca presiuni pentru un pret redus de constructie. Prin urmare, perioada de alegere a unui constructor urmata de negocierea contractelor se prelungeste”, mai spune Ivan, care priveste cu reticenta inceperea unor noi ansambluri rezidentiale anul acesta.

„Demararea de proiecte noi depinde foarte mult de relansarea cererii. Nu se va vorbi de inceperea de ansambluri noi, cata vreme nu se inregistreaza semne vizibile din partea bancilor privind creditarea si, ca urmare fireasca, cresterea numarului celor care pot contracta un credit. Toate cele de mai sus sunt strans legate de contextul economic si de cadrul legislativ”, este de parere Ivan.

„Functionarea programului Prima Casa poate aduce, la randul sau, vant in panzele dezvoltatorilor cu produse adecvate, dar ramane sa se dovedeasca succesul programului si abilitatea reala a guvernului de a-l sustine pe termen lung”, a adaugat Ivan.

In ce stadiu sunt proiectele rezidentiale anuntate anul acesta

Compania spaniola Volumetric a anuntat ca planuieste sa dezvolte 2 proiecte rezidentiale in Romania, unul in Brasov si unul in Pitesti, inca de la inceputul anului, estimand initial ca va demara constructia in trimestrul doi.

Anterior, oficialii companiei au declarat ca finantarea proiectelor va fi realizata din fonduri proprii si finantari bancare pentru cele doua proiecte, insa actualele conditii de piata i-au determinat sa foloseasca intr-o prima faza a constructiei doar fondurile proprii.

In prezent, proiectul din Brasov a obtinut autorizatia de constructie, iar dezvoltatorul este pe ultima suta de metri cu alegerea constructorului. „Estimam ca lucrarile vor demara in toamna”, a spus Alin Preda, directorul de marketing al companiei.

In ceea ce priveste proiectul din Pitesti, Volumetric este in plin proces de obtinere a avizelor de constructie.

Ansamblul rezidential din Brasov va cuprinde150 de apartamente iar cel din Pitesti, 220 de apartamente.

Volumetric activeaza in domeniile imobiliar, energii alternative, servicii medicale, industria alimentara. Incepand cu anul 2006, activitatea sa imobiliara s-a extins in Polonia, Ungaria si Romania.

Dezvoltatorul spaniol Avantia este in prezent in proces de licitatie pentru alegerea constructorului, iar reprezentantii companiei estimeaza ca vor incepe sa construiasca in septembrie.

In ceea ce priveste finantarea, compania are fondurile necesare pentru a acoperi o parte din investitie, insa este si in negociere cu mai multe banci pentru finantare.

Dezvoltatorul spaniol Avantia si-a lansat la inceputul anului primul proiect rezidential de pe piata locala.

Proiectul Avantia, cu 110 locuinte, va fi amplasat in zona de est a Capitalei, la intersectia strazii Liviu Rebreanu cu bulevardul 1 Decembrie.

Intrata in Romania in 2006, compania Avantia, al carei actionar majoritar si administrator este grupul Peyber, unul dintre principalii jucatori pe piata constructiilor si dezvoltarilor imobiliare din Spania, detine in acest moment un portofoliu de 140.000 mp de terenuri in Bucuresti.

Israelienii de la Gindi, au intrat, de asemenea, anul aceasta pe piata romaneasca, cu un proiect rezidential de 324 locuinte, a carui constructia a fost estimata sa demareze in aceasta toamna.

„Suntem in procesul de selectie a unui constructor. Va fi una dintre primele 5 companii de pe piata de constructii din Romania”, a spus Kfir Gindi, directorul general al Gindi Rom, care a adaugat ca lucrarile vor demara in cateva luni de la alegerea constructorului.

Oficialii Gindi Rom au spus ca urmeaza sa primeasca ofertele companiilor de constructii selectate. „Dupa ce vom evalua toate ofertele, vom discuta cu cei doi constructori finalisti si vom stabili detaliile finale. Cautam cea mai buna calitate, nu neaparat pretul cel mai mic”, a spus Gindi.

„In prezent, suntem in negociere cu o banca pentru stabilirea termenilor financiari, insa obtinerea finantarii pentru proiect nu reprezinta o problema pentru noi, dat fiind ca putem construi intregul proiect cu capitalul propriu”, a mai spus Kfir Gindi.

Proiectul G- ViTown va cuprinde in total peste 300 de unitati locative, presupunand o investitie de circa 25 mil. euro.

Gindi a dezvoltat complexe comerciale, cladiri de birouri sau cartiere rezidentiale in Israel, Ungaria, Elvetia.

In 2008, Gindi Group a inregistrat, la nivel global, venituri din vanzari din apartamente si terenuri de 33,26 milioane euro si un profit operational de 15,95 milioane euro.

Dezvoltatorul imobiliar Gindi Group, infiintat in 1970, a pornit si functioneaza ca o afacere a familiei Gindi, fiind listat pe bursa din Tel Aviv.

Un alt investitor, care era gata sa-si investeasca banii proprii intr-un nou proiect rezidential, este Ionut Negoita, care a declarat, anterior, ca va demara in august un proiect rezidential de 3.500 unitati locative in Capitala, pentru a acoperi deficitul de locuinte de 2 camere, pentru care a observat o cerere crescuta. Ulterior, omul de afaceri a amanat demararea proiectului. Motivul: a rezolvat problema in alt mod, recompartimentand doua blocuri din Confort City. „Noul proiect ramane insa in plan, si ar putea demara chiar in acest an”, a spus Negoita.

Pe piata a mai fost lansat si un mini proiect rezidential dezvoltat de compania Apulum 94, iar grupul italian Nusco intentioneaza sa inceapa in septembrie un proiect rezidential de dimensiuni mici in centrul Capitalei, finantarea urmand sa se faca din fonduri proprii.

Exista insa si dezvoltatori care inca asteapta finantarea bancara. Un exemplu este compania greceasca Panhol Developments, care a anuntat inca de la inceputul anului ca isi mentine planurile de a demara un proiect cu 800 de locuinte in Cernica.

Reprezentantii Panhol au declarat ca pregatesc licitatia pentru alegerea constructorului si ca sunt in negocieri pentru obtinerea finantarii. Oficialii companiei au spus ca spera sa inceapa constructia anul acesta sau cel tarziu in primavara lui 2010.

Ansamblul, o investitie de circa 70 mil. euro, va cuprinde 835 de apartamente cu suprafete cuprinse intre 30 si 180 mp si va avea preturi intre 850 si 1.500 euro pe metru patrat.

Exista si contra-exemple: anul acesta s-au lansat si proiecte rezidentiale care chiar beneficiaza de finantari bancare. Compania Eagle Development, subsidiara grupului israelian Israel Land Development Company, a obtinut un imprumut de 21 mil. euro de la BCR pentru prima etapa a proiectului rezidential Jackob Park din Capitala, proiect anuntat inca din 2008.

Ansamblul rezidential va fi amplasat pe o suprafata de 5,4 hectare, in Bucuresti, langa Lacul Dobroiesti.

In prima etapa vor fi construite 260 de apartamente, care au ca termen de finalizare luna septembrie a anului 2011.

In ansamblu, proiectul cuprinde in jur de 1.500 de apartamente amplasate in 12 cladiri si va avea o suprafata construita de 160.000 mp, cu o investitie totala de 170 milioane de euro.

Potrivit ultimelor declaratii ale reprezentantilor dezvoltatorilor, constructia ar fi urmat sa inceapa in vara acestui an. Pana la data publicarii acestui articol, oficialii proiectului nu au putut fi contactati pentru noi informatii.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Supărarea lui Pescobar: Paul Nicolau de la Taverna Racilor își taie cardul în fața urmăritorilor, punctând sfârșitul unei colaborări vechi!
Supărarea lui Pescobar: Paul Nicolau de la Taverna Racilor își taie cardul în fața urmăritorilor, ...
Buget iarnă 2024-2025. Iarna nu-i ca vara, cum te pregăteşti pentru a nu apela la împrumuturi
Buget iarnă 2024-2025. Iarna nu-i ca vara, cum te pregăteşti pentru a nu apela la împrumuturi
Ce este mai bun dintre pâine și mămăligă. Poți ajunge să te îngrași. Explicația medicului
Ce este mai bun dintre pâine și mămăligă. Poți ajunge să te îngrași. Explicația medicului
Cât costă o porție de paste la restaurantul lui Florin Ristei. Un vlogger celebru a vizitat localul din Centrul Vechi: „Nota este de 9,62 – pentru gust”
Cât costă o porție de paste la restaurantul lui Florin Ristei. Un vlogger celebru a vizitat localul ...
Cutremur pe scena politică! Klaus Iohannis face anunțul despre planurile Guvernului Ciolacu 2!
Cutremur pe scena politică! Klaus Iohannis face anunțul despre planurile Guvernului Ciolacu 2!
Crin Antonescu nu a muncit deloc în ultimii 10 ani: „Am trăit financiar din veniturile soției mele și din economiile mele destul de firave”
Crin Antonescu nu a muncit deloc în ultimii 10 ani: „Am trăit financiar din veniturile soției mele ...
VIDEO Gardul Palatului Cotroceni a fost vandalizat de un protestatar: „Trădătorule, pleacă!”
VIDEO Gardul Palatului Cotroceni a fost vandalizat de un protestatar: „Trădătorule, pleacă!”
Mesajul de Crăciun al lui Klaus Iohannis pentru români: „Vă doresc sănătate, bucurie și să petreceți aceste zile binecuvântate în tihnă”
Mesajul de Crăciun al lui Klaus Iohannis pentru români: „Vă doresc sănătate, bucurie și să petreceți ...
Programul STB pentru noaptea de Revelion. Autobuz special pe traseul liniei 41
Programul STB pentru noaptea de Revelion. Autobuz special pe traseul liniei 41
VIDEO Jaf „armat” la un cazino din Cluj-Napoca. Hoțul a amenințat cu un pistol de jucărie și a plecat cu 7.000 de lei
VIDEO Jaf „armat” la un cazino din Cluj-Napoca. Hoțul a amenințat cu un pistol de jucărie și ...
Klaus Iohannis a promulgat o lege prin care Guvernul poate emite ordonanțe pe durata vacanței parlamentare
Klaus Iohannis a promulgat o lege prin care Guvernul poate emite ordonanțe pe durata vacanței parlamentare
Dan Șucu, patronul Mobexpert și al Rapidului, a turnat la Securitate în timpul regimului comunist. Notele informative au fost publicate de CNSAS
Dan Șucu, patronul Mobexpert și al Rapidului, a turnat la Securitate în timpul regimului comunist. ...
Afi Palace Cotroceni: Singurul mall din București deschis de Crăciun, cu program special pentru sărbători!
Afi Palace Cotroceni: Singurul mall din București deschis de Crăciun, cu program special pentru sărbători!
Cea mai scumpă parcare din Poiana Brasov. Tarifele care dau fiori turiștilor!
Cea mai scumpă parcare din Poiana Brasov. Tarifele care dau fiori turiștilor!
Cum să alegi cizmele perfecte pentru copil
Cum să alegi cizmele perfecte pentru copil
Financial Times: Campania lui Călin Georgescu, susținută de o firmă din Rusia care a lucrat la campania prezidențială a lui Vladimir Putin
Financial Times: Campania lui Călin Georgescu, susținută de o firmă din Rusia care a lucrat la campania ...
Giclee pe canvas: secretul inegalabil al culorilor vibrante și valorii artei moderne
Giclee pe canvas: secretul inegalabil al culorilor vibrante și valorii artei moderne
5 semne care îți arată că ai nevoie de o cameră spion în locuința ta
5 semne care îți arată că ai nevoie de o cameră spion în locuința ta