Din cele 1.000 de apartamente, compania a demarat constructia a circa 500 in doua proiecte rezidentiale, Pallady Residence si Pallady Towers, iar pentru constructia celorlalte 500 de apartamente au fost deja achizitionate terenurile, a spus, pentru DailyBusiness, Corneliu Serban, general manager al Gigant Construct Romania.
Oficialii companiei nu au oferit alte detalii referitoare la proiectele viitoare din zona Titan, precizand ca probabil in cateva luni vor fi puse la punct detaliile proiectelor si bugetele necesare pentru constructia lor.
„Am ales aceasta zona pentru ca este una ingrijita, cu spatii verzi si unde avizele pentru constructii se dau intr-un timp mai scurt”, a explicat Corneliu Serban.
Constructia ansamblului rezidential Pallady Residence a demarat in 2006 si urmeaza sa fie finalizata in septembrie 2008.
Proiectul cuprinde 134 de apartamente, dintre care 50% au fost vandute catre persoane fizice la pretul de 1.200 euro pe metru patrat.
„Cea mai mare parte a cumparatorilor sunt britanici, dar au existat si romani care au achizitionat locuinte in ansamblul Pallady Residence”, a precizat Corneliu Serban.
Pe langa acest proiect, in cateva zile compania va incepe constructia unui proiect mixt, Pallady Towers, ce va cuprinde un imobil de birouri si 3 cladiri rezidentiale cu un numar total de 297 de apartamente si urmeaza sa fie finalizat in 2009.
Gigant Construct a mai dezvoltat un proiect rezidential in Capitala, dat in folosinta miercuri. Denumit Gura Siriului, acest ansamblu cuprinde 63 de apartamente. Lucrarile de executie au demarat in martie anul trecut.
13 apartamente din proiectul Gura Siriului au fost vandute persoanelor fizice, iar 50 au fost achizitionate de Primaria Capitalei, la un pret de 1.000 de euro/mp.
Gigant Construct actioneaza pe piata romaneasca de 3 ani. Apartamentele construite vizeaza, in general, persoanele cu venituri medii spre mari, finantarea investitiilor fiind asigurata de catre asociatii companiei, dar si prin credite de la Alpha Bank.