- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Real Estate

Investitie de 600 milioane de euro intr-un proiect rezidential in Cluj

09 Jun, 13:48 • Redactia DailyBusiness
Compania Impact si Consiliul Judetean Cluj s-au asociat pentru a infiinta societatea Lomb SA, care se va ocupa de dezvoltarea unui proiect rezidential in zona Dealul Lomb, din Cluj, in urma unei investitii de 600 milioane de euro.
Investitie de 600 milioane de euro intr-un proiect rezidential in Cluj

„Ne propunem atragerea unor parteneri financiari si forta internationala, care sa ofere si sprijinul investitional. Consiliul Local primeste 75 de locuinte sociale gratuite si viabilizarea a 33% din teren”, au declarat reprezentantii companiei Impact.

Terenul a fost contributia Consiliului Local Cluj-Napoca la constituirea societatii comerciale. In noua societate, Consiliul Local detine 51% din actiuni, iar Impact 49%.

Proiectul va dispune de circa 6.000 de unitati locative. Proiectul mai cuprinde spatii aferente pentru sediu primarie, politie, scoala, gradinita, dispensar, parcuri, precum si centre comerciale, centre de sanatate, centre culturale, locuri de petrecere a timpului liber, amenajari pentru practicarea sportului.

Impact Developer & Contractor S.A. este o societate comerciala pe actiuni, cu capital integral privat, ce activeaza in domeniul dezvoltarii de proiecte imobiliare. Infiintata in 1991, prin subscriptie publica, Impact SA este din anul 1996 cotata la Bursa Romana de Valori Bucuresti.

Urmărește Daily Business pe Google News