„Pretul mediu oferit de cumparatorii de locuinte din Bucuresti este de 1.100 euro pe metru patrat util, acesta variind intre 1.027 euro pentru garsonierele de 42 metri patrati utili, si 1.163 in cazul apartamentelor de 3 camere, cu suprafata de 80 de metri patrati util”, a declarat Gabriel Alexandru, vicepresedintele Century 21 Romania.
Clientii cu posibilitati financiare mai mari doresc apartamente de 4 camere si ofera un pret de circa 130.000 euro, a precizat acesta.
La data intocmirii raportului, 10 noiembrie 2009, existau circa 600 de cereri rezidentiale deschise cu un buget estimat de peste 20 milioane de euro, si peste 200 de cereri de inchiriere care insumau un buget de aproximativ 110.000 euro.
Pentru 49% dintre cererile de cumparare si 45% dintre cele de inchiriere s-au specificat limite de buget, reprezentand nivelul maxim al pretului sau chiriei oferite de catre client.
In raportul Century21.ro sunt incluse doar cererile rezidentiale deschise in urma cu maxim 6 luni, ce nu au fost tranzactionate inca.