Astfel, la sfarsitul lui 2009 exista un stoc de 11.000 de apartamente noi, fata de 4.900 in urma cu un an.
In 2009, s-au vandut 1.300 de apartamente, cu 63% mai putin decat in 2008. Exceptand cererea venita din partea investitorilor in anul 2008 (aproximativ 30% din vanzarile totale), cererea consumatorilor finali a scazut cu 50% fata de 2008.
Primul semestru a fost caracterizat de vanzari reduse, pana la sfarsitul perioadei fiind tranzactionate 515 apartamente. In a doua jumatate a anului 2009, motorul pietei a fost programul „Prima Casa”, care a influentat volumul vanzarilor in cazul proiectelor care au redus preturile, oferind apartamente a caror valoare s-a incadrat in limita sumei de 60.000 euro. In semestrul al doilea au fost vandute 800 de apartamente.
Pretul apartamentelor noi a scazut cu 19% in 2009, comparativ cu scaderea inregistrata in cazul apartamentelor vechi (20%). Pretul mediu pentru locuintele noi a fost de 1.300 euro/mp.
Majoritatea dezvoltatorilor au preferat sa mentina un nivel ridicat al preturilor de lista, insa au dat dovada de flexibilitate in negocierea cu clientii, astfel ca pretul efectiv pentru o tranzactie incheiata ar putea fi cu 10-15% mai mic decat pretul de lista.
Previziuni pentru 2010
Cel mai probabil in 2010 piata rezidentiala va avea o evolutie similara cu anul trecut, in conditiile in care oferta va ramane aproape neschimbata, iar cererea va depinde de initiativele guvernamentale. Preturile vor continua sa scada, insa intr-un ritm mai scazut, cu o valoare medie de pana la 10%.