Ansamblul, format din 25 de locuinte de lux in centrul capitalei, mai are disponibile 13 apartamente, ale caror preturi variaza intre 101.000 euro si 800.000 euro.
„Au fost cateva luni in care nu s-a vandut nimic si in aceasta luna am vandut trei apartamente”, au declarat reprezentantii companiei.
Doua dintre apartamentele achizitionate sunt de trei camere, iar cel de-al treilea de doua camere.
In timp ce una dintre tranzactii s-a realizat in timp record, in cateva zile de la vizionarea locuintei in cadrul targului Timon, celelalte doua s-au realizat dupa 3 respectiv 12 luni de discutii.
Lotus Cismigiu este un ansamblu residential exclusivist, ce se construieste la un minut distanta de parcul Cismigiu, in centrul Bucurestiului. Apartamentele au suprafete mari si finisaje de lux, iar preturile variaza intre 101.000 euro pentru cea mai ieftina garsoniera si 800.000 euro pentru penthouse-ul situat la ultimul etaj.