Parcul industrial ce va fi construit de grupul Mobexpert este situat la 15 kilometri de oras si are o suprafata totala de 100.000 de metri patrati. In noul spatiu vor fi realocate fabricile ConfoMex, StudioMex, IleforMex, MuresMex si platforma logistica operate de grupul Mobexpert in Targu Mures, se arata intr-un comunicat al companiei.
Transferul unitatilor de productie in noul parc industrial va costa 10 milioane de euro, iar restul – pana la 28 de milioane de euro, vor fi investiti in achizitia de utilaje, instalatii si echipamente pentru cele patru unitati de productie si platforma logistica.
„Decizia de a investi a fost luata pentru a putea asigura cresterea nivelului productiei si pentru mentinerea standardelor inalte de calitate. Pana in anul 2011, estimam o crestere cu peste 50% a productivitatii, corelata cu o crestere de aproximativ 50% a productiei la cele patru fabrici”, a declarat presedintele Mobexpert, Dan Sucu. Fabricile urmeaza a deveni operationale in maxim un an de zile.
Grupul Mobexpert, controlat de omul de afaceri Dan Sucu, a fost infiintat in 1993 si cuprinde zece fabrici de mobila, cinci firme de import si de logistica si compania de imobiliare Domus Mex. Mobexpert isi comercializeaza produsele sub marcile Mobexpert, in hipermagazine si magazine de mobilier de casa si decoratiuni, si Mobexpert Office, cu mobilier pentru birou si colectivitati.
Compania a anuntat pentru 2007 o cifra de afaceri de 162-163 de milioane de euro, in crestere cu 15% fata de anul trecut. In 2006, Mobexpert a realizat o cifra de afaceri de peste 150 de milioane de euro.