„Chiar daca Polonia si Ungaria vor ramane centrul operatiunilor noastre, acum suntem pregatiti sa privim mai departe spre est, iar Romania este tinta noastra principala, datorita experientei manageriale si a oportunitatilor de pe aceasta piata”, precizeaza raportul companiei, potrivit NewsIn.
Compania e detinuta in proportie de 49% de dezvoltatorul imobiliar olandez Nanette Real Estate Group, iar din iunie 2006 a fost listata pe piata investitiilor alternative (AIM Market – alternative investments market) la bursa din Londra.
Cel mai recent proiect important al Nanette Real Estate se desfasoara in orasul polonez Gdansk, unde compania a cumparat teren in valoare de 17 milioane euro pentru a dezvolta un proiect rezidential cu 2.900 de apartamente a caror constructie va costa 190 milioane euro. Compania spera sa obtina venituri de 245 milioane euro din vanzarea acestor apartamente.
Grupul nu a publicat inca rezultatele financiare pentru intreg anul 2006, insa in primul semestru a vandut apartamente in valoare de 10,76 milioane euro si a trecut pe profit, dupa ce in primul semestru din 2005 inregistrase pierderi de 1,5 milioane euro.