Suprafata construita a hotelului va fi de 11.000 metri patrati si va dispune pe langa cele 136 de camere si de 1.500 metri patrati de spatii pentru sali de conferinte, relateaza NewsIn.
Nord Grup este in cautarea unor noi terenuri pentru investitii hoteliere.
Compania mai are in plan finalizarea, in luna august a acestui an, a doua cladiri rezidentiale in Pipera, dar si demararea unei investitii de 22 milioane euro in constructia unui proiect imobiliar de 160 de apartamente in zona Baneasa.
„Dupa ce in august vom finaliza cele doua blocuri P+4 din zona Pipera von demara lucrarile la un alt proiect care se va intinde pe circa 10.000 metri patrati in Baneasa”, a precizat Barbulescu.
„In plus, suntem in discutii cu cei de la City Holding (parteneri la proiectul de birouri Nord City Tower) pentru colaborarea in parteneriat in alte proiecte imobiliare pe care ei le vor demara in urmatoarea perioada”, a mai spus Barbulescu.
Nord Grup a investit alaturi de City Holding circa 16 milioane de euro intr-o cladire de birouri in zona Pipera, proiect ce dispune de o suprafata construita de 12.500 metri patrati, din care 9.700 spatiu de birouri si spatiu comercial, plasati pe 12 nivele si mai mult de 100 de locuri de parcare subterane si supraterane.
Cladirea va fi lansata oficial pe piata in luna septembrie a acestui an.
Nord Grup a avut in 2006 o cifra de afaceri de 12 milioane de dolari. Nord Grup SRL este o societate cu capital romanesc integral privat, infiintata in anul 2003, avand ca domeniu principal de activitate constructiile civile si industriale.
Societatea functioneaza pe structura de holding si cuprinde: Nord Instal (lucrari de instalatii termice, sanitare, electrice), Nord Metal (lucrari de constructii metalice) si Nord Design (lucrari de finisaje, pardoseli, tencuieli, vopsitorii).
Principalele lucrari executate de catre Nord Grup constau in constructia si modernizarea de locuinte individuale, locuinte unifamiliale, imobile de apartamente, hale de productie, hoteluri.