- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Real Estate

Polimeni a cumparat doua terenuri in Romania cu 26,3 mil. euro

24 Jul, 14:15 • Redactia DailyBusiness
Compania americana Polimeni a achizitionat doua terenuri in Galati si Satu Mare cu 36,3 milioane dolari (26,3 mil. euro), pentru a-si extinde portofoliul actual si pentru a construi doua centre comerciale in Romania.
Polimeni a cumparat doua terenuri in Romania cu 26,3 mil. euro

Compania a platit 26,9 milioane de dolari (19,5 mil. euro) pentru un teren de peste 10 hectare in Galati si 9,4 milioane dolari (6,8 mil. euro) pentru doua hectare de teren in Satu Mare, relateaza presa internationala.

Polimeni International va construi pe terenul din Galati un centru comercial de aproximativ 55.000 de metri patrati, iar la Satu Mare un magazin cu o suprafata utila de circa 15.000 de metri patrati.

Dezvoltatorul planuieste sa aduca, in cadrul acestor centre comerciale care urmeaza sa fie ridicate in Galati si Satu Mare, hipermarket-uri ancora.

Polimeni International a realizat o serie de proiecte comerciale si rezidentiale in Statele Unite si in Polonia, iar cele doua investitii din Galati si Satu Mare reprezinta primele afaceri pe piata imobiliara din Romania.

Reprezentantii companiei au declarat ca se pregatesc sa aloce cateva sute de milioane de dolari in alte zece proiecte in Polonia, inclusiv in domeniul rezidential si nu vor ocoli nici piata din Ucraina.