Practic va achizitiona de la Petrom 5 cladiri de birouri clasa B situate in Bucuresti, 8 hoteluri, doua terenuri din Bucuresti cu o suprafata de 8000 de metri patrati si un teren situat langa Brasov cu o suprafata de 28.000 metri patrati, relateaza NewsIn.
Pentru aceste achizitii, firma imobiliara va contracta credite in valoare totala de 30 milioane euro. Din totalul creditelor, 25 de milioane reprezinta creditul maxim pe care il va contracta la Banca Romaneasca, iar 5 milioane de euro vor fi imprumutati de la actionarul International Business Trading Corporation.
Totodata actioanarii au aprobat contractul de parteneriat public-privat incheiat cu Adminsitratia Pietelor din sectorul 2 privind dezvoltarea infrastructurii Pietei Obor. Pentru finantarea acestui proiect, actionarii au aprobat contractarea altor credite, in valoare de pana la 75 milioane euro, cu garantii asupra patrimoniului firmei.
Actionarul semnificativ al companiei este Zerlin Dimofte, care in decembrie 2006 detinea 49% din capital. Compania International Business Trading Corporation controla 32,5% din capital, iar Mihai Bejenaru 10,23%.
Practic are un capital social de 1,46 milioane lei si este specializata in inchirierea si subinchirierea bunurilor imobiliare proprii sau inchiriate.