Compania are inchiriate etajul 1 si 2 din cladirea cu 18 etaje. Firma si-a mutat sediul in urma cu circa 2 saptamani.
Potrivit reprezentantilor Cascade Group, dezvoltatorul proiectului, cladirea va avea un consum de energie cu 30% mai redus decat o cladire de birouri standard. Consumul mai redus de energie va fi determinat, printre altele, si de felul in care a fost proiectat spatiul interior. Designul permite iluminatul natural pe durata intregii zile.
Cladirea EuroTower ar trebui finalizata in vara acestui an. Initial, termenul de finalizare al constructiei era programat pentru iulie 2009.
Recent, compania Avon a anuntat ca a inchiriat aici 1.200 mp si ca firma se va muta pe 15 iunie.
Situata la intersectia intre bulevardele Barbu Vacarescu si Lacul Tei, cladirea Euro-Tower este structurata pe parter plus 19 etaje si 5 niveluri de parcare subterana cu 180 de locuri. Suprafata construita este de 18.000 metri patrati, din care 16.300 mp inchiriabili.
Euro Tower va avea pe acoperis o zona verde cu copaci si spatii de relaxare. De asemenea, acest spatiu va reduce si pierderile de caldura.
Cascade Group, dezvoltatorul cladirii, este filiala romana a fondului olandez de investitii East & Central European Venture Capital BV, care finanteaza dezvoltarea de proiecte comerciale si rezidentiale. Cascade Group a fost infiintat in Romania in 1998. Compania a dezvoltat Cascades Business Center, o cladire de birouri de 6.000 de mp. Proiectul a fost vandut catre Fabian in 2005, intr-o tranzactie de 12 milioane de euro.
Planurile de viitor ale Cascade Group includ o investitie de 750 milioane de euro intr-un proiect mixt, dezvoltat in parteneriat cu Avrig35, in zona de sud-est a Bucurestiului.
Schneider Electric, companie specializata la nivel global in managementul energiei, a inregistrat in 2008 o cifra de afaceri de peste 50 mil. euro in Romania, potrivit datelor de pe Ministerul de Finante. La nivel global, anul trecut Schneider a inregistrat o cifra de afaceri de 15,8 mld. euro.