- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Real Estate

Proiect rezidential de 9-10 mil. euro pe Calea 13 Septembrie in Bucuresti

10 Jul, 01:19 • Redactia DailyBusiness
Compania romaneasca Balkanic Intertrade are un buget preliminar de 9-10 mil. euro pentru un proiect rezidential pe Calea 13 Septembrie din Bucuresti, au declarat, pentru DailyBusiness, reprezentantii agentiei imobiliare Mister D Company (MrD), agentul exclusiv al proiectului.
Proiect rezidential de 9-10 mil. euro pe Calea 13 Septembrie in Bucuresti

Proiectul cuprinde 88 de apartamente, structurate in doua scari de bloc, una cu parter plus 14 etaje, cealalta cu parter plus 8 etaje.

De asemenea, imobilul dispune de 56 locuri de parcare subterane si de 14 locuri in parcarea supraterana.

Apartamentele sunt cuprinse intre 70 si 113 metri patrati, preturile fiind cuprinse intre 1.550 si 1.800 euro/mp plus TVA.

Lucrarile de constructie ale imobilului au debutat in primavara acestui an, si vor fi finalizate in decembrie 2008.

„Contractarile au inceput recent, iar pana cum au fost rezervate cateva apartamente, dar nu s-a semnat nimic” a explicat Mircea Sterpu, consultant al MrD.

Dezvoltatorul proiectului, compania Balkanic Intertrade, mai realizeaza un proiect in Bucuresti, Mosilor Residence, printr-o investitie de circa 6 mil. euro.

Proiectul Mosilor Residence este amplasat in apropiere de Foisorul de Foc si are o suprafata construita de circa 8.500 de metri patrati, cuprinzand 42 de apartamente cu trei si patru camere, dispuse pe 9 nivele.

Peste 80% din ansamblul Mosilor Residence a fost contractat, mai fiind disponibile cele sase apartamente de lux, cu preturi cuprinse intre 350 si 500.000 euro si trei apartamente de la nivelele inferioare.

„Spatiul comercial de la Mosilor Residence a fost inchiriat recent, urmand sa gazduiasca un showroom”, a precizat Mircea Sterpu, adaugand ca inca nu poate face public numele chiriasului.

Mosilor Residence cuprinde 250 metri patrati de spatii comerciale (incluzand dependintele).

Lucrarile de constructie au debutat in primavara lui 2006 si urmeaza sa fie finalizate in septembrie anul acesta.

„Preturile au avansat cu pana la 10% de la inceputul constructiei”, a precizat Sterpu.

Pretul pe metru patrat in cadrul proiectului se situeaza pana la etajul sase, inclusiv, la circa 1.800 de euro (TVA inclus), iar la etajele sapte si opt in jurul valorii de 2.100 euro. Pretul teraselor este de aproximativ 1.000 euro/mp.

Suprafetele apartamentelor se situeaza intre 110 si 297 metri patrati, iar terasele au suprafete cuprinse intre 30 si 120 de metri patrati.

Urmărește Daily Business pe Google News