- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Real Estate

Proiect rezidential de 9,5 mil. euro in Brasov, orientat de criza spre inchirieri in regim hotelier

27 Jul, 14:42 • Redactia DailyBusiness
Compania Bressan, dezvoltatorul proiectului rezidential Stupinii Noi din Brasov, va valorifica 10 locuinte, din cele 35 de case ramase nevandute, inchiriindu-le turistilor in regim hotelier.
Proiect rezidential de 9,5 mil. euro in Brasov, orientat de criza spre inchirieri in regim hotelier

„Intr-o prima etapa, intentionam sa valorificam zece dintre locuinte in regim de -turism rezidential-, un fel de ansamblu hotelier, cu receptie, servicii de curatenie, de paza, unde potentialii turisti ar putea gasi tot ceea ce au nevoie – magazin, restaurant, sala de fitness”, declara Ion Turcu, director general Bressan.

Ansamblul rezidential Stupinii Noi este deja finalizat, fiind format din 51 de vile, dintre care 35 sunt nevandute.

Locuintele din proiect au suprafete cuprinse intre 150 si 300 mp si reprezinta o investitie de 9,5 mil. euro.

Pentru celelalte 25 de case ramase nevandute, compania ofera potentialilor clienti doua solutii de achizitie.

Astfel, cu un avans de 49.000 de euro potentialii cumparatori se vor putea muta in vila aleasa, pe care vor incepe sa o plateasca un an mai tarziu, dupa ce obtin finantare.

„Vreau sa impulsionez vanzarea caselor, astfel sunt dispus sa ofer garantii bancii pentru ca aceasta sa imprumute potentialii cumparatori”, declara Turcu.

Pentru cei care vor o casa, dar nu au suficienti bani, reprezentantii Bressan vor putea concesiona terenul pe o perioada de trei ani, pentru a scadea pretul casei, teren ce va putea fi cumparat ulterior de viitorul proprietar. In plus, ii va ajuta pe viitorii proprietari, care doresc sa isi inchirieze casele, sa gaseasca clienti, in schimbul unui procent din incasari sau al unei sume lunare de bani. Practic, casele acestora ar putea intra si ele in sistemul de turism rezidential, iar chiriasii lor vor avea acces la toate facilitatile complexului.

Preturile caselor pornesc de la peste 112.000 euro.

Urmărește Daily Business pe Google News