„Oferta de locuinte vechi bune este foarte redusa, de aceea proprietarii au crescut preturile, iar in perioada urmatoare nu vom vedea o scadere a acestora”, a declarat, joi, Ion Catutoiu, managing partner al agentiei imobiliare Real Time, citat de Mediafax.
Un studiu realizat de agentie releva ca o familie cu 2 salarii medii, respectiv de circa 1.800 de lei fiecare, poate obtine de la banca un credit de 57.000 de euro pentru programul „Prima Casa”, suma cu care ar putea sa-si cumpere o garsoniera sau un apartament cu 2 camere intr-unul dintre proiectele de locuinte noi din cartierele bucurestene precum Titan, Prelungirea Ghencea sau Colentina.
„Cu acesti bani nu prea gasesti astfel de oferte pe piata veche”, a spus Catutoiu.
El a atras atentia ca bancile evalueaza insa proprietatile vechi la un nivel foarte scazut, aproape la jumatate, deoarece nu doresc active toxice in portofoliu si vizeaza clienti cu bonitate cat mai mare.
„Clientii semneaza antecontracte pe anumite preturi de listare, iar cand se duc la banci pentru credit, acestea le evalueaza la jumatatea valorii pentru care s-a semnat antecontractul”, a explicat reprezentantul Real Time.
In opinia sa, programul „Prima Casa”, prin care statul ofera garantii la contractarea unui credit imobiliar, este doar un instrument electoral agreat greu de banci, inselator pentru dezvoltatori si o iluzie pentru cumparatori.
„Singura certitudine a acestui program este data de majorarea preturilor de listare la apartamentele vechi. Cresterile de pana la 25-30% in unele zone pentru garsoniere si apartamente cu 2 camere sunt explicate prin reactia efervescenta intr-un interval de timp foarte scurt a cumparatorilor interesati de achizitia apartamentelor de pana in 80.000 euro”, a apreciat Catutoiu.
El a aratat ca apartamentele de 3-4 camere nu au cunoscut o dinamica in privinta cererii si drept urmare nu au inregistrat cresteri de preturi semnificative.
In ceea ce priveste piata locuintelor noi, sunt unii dezvoltatori, sustine consultantul imobiliar, care vand apartementele la preturi sub costurile de constructie.
„Dezvoltatorii trebuie sa inteleaga ca trebuie sa construiasca pentru un anumit nivel al puterii de cumparare”, a mai spus Catutoiu.
Timon are loc in perioada 24-27 septembrie in Piata Constitutiei. La expozitie participa 70 de firme, cu 120 de proiecte imobiliare cu preturi de vanzare ale locuintelor de 33.000 de euro pana la 600.000 de euro.