In iulie, Slovenia s-a pozitionat a doua dupa cresterea anuala a lucrarilor de constructii, cu 17,9%, urmata de Bulgaria, cu 16,4% si de Polonia, cu 16,1%, potrivit NewsIn.
In schimb, in Spania, prabusirea sectorului constructiilor a continuat si in iulie, cand s-a inregistrat o reducere a lucrarilor de constructii de 15,9%, in timp ce Germania si Portugalia au raportat un declin in acest domeniu de 2,3%, respectiv 1,4%.
Sectorul constructiilor a crescut in iulie in 10 state din blocul comunitar si a scazut in 3, comparativ cu aceeasi luna a anului trecut, potrivit unui studiu Eurostat, care a centralizat date pentru 13 din cele 27 de state membre.
Sectorul constructiilor a scazut in UE, in a saptea luna din 2008, cu 1,5% fata de iulie 2007, in timp ce tarile din zona euro a raportat o scadere anuala mai mare, de 3,3%, in acelasi interval.
Fata de luna anterioara, constructiile au inregistrat o crestere de 0,2% in statele membre ale UE si de 0,1% in zona euro.
Constructiile de cladiri au scazut in iulie cu 1,8% fata de luna similara din 2007 in UE si cu 3,3% in zona euro.
Comparativ cu luna iunie, sectorul constructiilor a crescut, in iulie, in 10 state membre si a scazut in 3 dintre acestea.
Cele mai mari cresteri lunare au fost in Bulgaria, de 5,3%, Portugalia, de 3,6% si Slovenia, de 2,9%, in timp ce Marea Britanie, Germania si Spania au inregistrat scaderi in acelasi interval, de 2,7%, 2%, respectiv 0,7%. Romania a avut o crestere de 1,7% in iulie fata de luna precedenta.