Cele mai cautate sunt apartamentele de doua camere (catre care se indreapta 47,9% dintre cei care isi doresc un apartament), respectiv de trei camere (29,4%), urmate la mare distanta de garsoniere (17,1%) si apartamentele cu 4 sau mai multe camere (5,6%).
Peste 50% dintre respondenti si-au propus sa se incadreze in 60.000 euro, 22,9% intre 60.000-80.000 euro, iar 25% au prevazut un buget mai mare. Bugetul mediu alocat pentru un apartament este de 59.350 euro, in timp ce bugetul mediu alocat pentru achizitia unei case este de 94.075 euro.
Din punctul de vedere al modalitatii de plata, 55,6% dintre respondenti intentioneaza sa achite locuinta printr-o forma de credit, aproximativ 40% prin cash, iar restul – circa 5% – printr-o alta modalitate. In general, cu cat bugetul alocat este mai mare, cu atat creste si proportia celor care intentioneaza sa recurga la plata cash. Acest fenomen poate fi explicat de faptul ca locuintele mai scumpe reprezinta de fapt un „upgrade” de la un numar mai mic la un numar mai mare de camere.
Nevoile referitoare la spatiu se coreleaza foarte bine cu etapa din ciclul de viata al respondentilor. Astfel, pana la 35-44 ani, pe masura ce inainteaza in varsta, respondentii se orienteaza din ce in ce mai mult spre un numar mai mare de camere sau spre o casa. Dupa aceasta perioada, cand copiii parasesc locuinta parintilor, nevoia de spatiu a acestora se restrange si ei se intorc la locuinte mai mici.
40% din cei care vor sa plateasca locuinta prin credit ar apela la Prima Casa
Dintre cei care s-au gandit la credit pentru plata locuintei, cei mai multi se orienteaza spre un credit de tip imobiliar sau ipotecar (46,2%) si spre un credit de tip Prima Casa (39,5%). Ratele de la vanzator sau dezvoltator sunt o optiune doar pentru 14,3% dintre respondentii care intentioneaza sa plateasca prin credit.
61,7% dintre persoanele care intentioneaza sa achizitioneze un apartament prefera unul intr-un bloc vechi mai degraba decat unul intr-un bloc nou construit.
Intre un apartament amplasat intr-o cladire veche in interiorul orasului si unul situat intr-o cladire noua in afara orasului, majoritatea (76,2%) opteaza pentru prima varianta.
Intre un apartament cu doua camere confort II, situat intr-o zona mai proasta, si o garsoniera confort I intr-o zona mai buna, majoritatea (75,2%) opteaza pentru garsoniera, fiind mai dispusi sa renunte la numarul de camere pentru zona superioara si confort sporit.
In schimb, pusi in situatia de a opta intre un apartament cu doua camere mai mari si unul cu trei camere mai mici la acelasi pret, persoanele tind sa favorizeze apartamentul care corespunde mai bine nevoilor lor privitoare la numarul de camere.
Studiul este reprezentativ pentru persoanele cu varsta mai mare de 18 ani, din Bucuresti, care viziteaza site-uri cu profil imobiliar si intentioneaza sa achizitioneze o proprietate imobiliara.
Studiul a fost realizat pe un esantion de 941 respondenti, in perioada 15 septembrie – 2 octombrie 2009.