„Piata apartamentelor vechi, de doua camere, va scadea mult in urmatorii trei-patru ani. Cei care cauta locuinte in jurul valorii de 40.000 de euro vor fi cumparatorii acestui tip de locuinte”, a spus Vlad Vlasceanu, citat de NewsIn.
„Cererea este mai mare decat oferta, de aceea preturile se mentin foarte ridicate. In urmatorii ani situatia nu va mai sta asa”, a adaugat Vlasceanu.
In Bucuresti, cele mai mici preturi pe piata imobiliara le au locuintele din cladirile cu bulina rosie, gradul de siguranta fiind scazut in eventualitatea unui cutremur, facandu-I pe proprietari sa vanda repede aceste locuinte, explica analistii imobiliari.
Desi cererea este mare, iar preturile au crescut masiv in ultimii ani, blocurile construite dupa 1977 sunt mai cautate, iar preturile locuintelor din acestea sunt mai mari decat cele ale imobilelor ridicate inainte de cutremur.
Pe de alta parte, cele mai mici preturi le au apartamentelor din cladirile cu bulina rosie, sau mai nou, patratul rosu, sustin expertii imobiliari. In aceste cazuri, proprietarii sunt decisi sa lase chiar 15-20% din pret pentru a vinde locuinta in cauza.
„In general, aceste tipuri de locuinte sunt ocolite de cumparatori, deoarece gradul de siguranta este scazut, iar incheierea unei asigurari reprezinta un proces dificil si, in multe cazuri, lipsit de reusita”, a declarat George Dimitriu, directorul adjunct al agentiei PYF Imobiliare. „In acest sens, pe piata imobiliara au fost realizate chiar si clasificari ale imobilelor: blocurile cu bulina rosie, blocurile construite pana in 1977, cele construite intre 1977 si 1990 si blocurile construite dupa 1990. Dupa 1977 s-au imbunatatit normele de siguranta la constructii. Majoritatea clientilor cauta apartamente in blocuri noi, construite din beton si din caramida, nu din placi”, a mai spus Dimitriu.
Monica Marin, partner managerul agentiei EuroMetropola, considera ca locuintele cele mai sigure, considerand gradul de risc seismic, sunt cele construite la inceputul anilor 80, orice imobil ridicat inainte de 70 neavand nici o sansa de a rezista la un cutremur de 7 grade pe scara Richter.
„Romania e o tara a constructiilor foarte vechi, cele mai multe imobile fiind ridicate inainte de anii ’70. Cartiere intregi sunt vulnerabile la cutremur”, a afirmat Monica Marin. „E vorba despre blocuri cu 8-10 etaje de pe Soseaua Stefan cel Mare, Colentina-Masina de Paine, Calea Grivitei sau cele de langa Sala Palatului, toate construite in anii ’60. Cel mai nou bloc cu risc seismic de gradul I este din 1963, pe Soseaua Stefan cel Mare, iar cel mai nou bloc cu risc seismic de gradul II este din 1977 si are 17 etaje, langa Cora Pantelimon. In total, sunt aproape 100 de blocuri, cu aproximativ 10.000 de apartamente”, a mai spus Monica Marin.