- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Real Estate

Unirea Shopping Center isi majoreaza capitalul cu 50%, la 7,8 mil. lei

06 Dec, 18:47 • Redactia DailyBusiness
Actionarii centrului comercial Unirea Shopping Center Bucuresti au aprobat majorarea de capital social cu 2,63 milioane lei (747.200 euro), pana la 7,84 milioane lei (2,27 milioane euro), conform unui comunicat de presa transmis de Rasdaq.
Unirea Shopping Center isi majoreaza capitalul cu 50%, la 7,8 mil. lei

Pentru majorarea capitalului, s-a decis emiterea a 1,05 milioane actiuni cu valoare nominala de 2,50 lei si un pret de subscriere de 121,43 lei, din care 118,93 lei reprezinta prima de emisiune.

Actionarul majoritar Nova Trade, compania omului de afaceri Dan Adamescu, va detine, in urma operatiunii, 775.450 din titlurile Unirea Shopping Center. Aportul in natura adus de Nova Trade consta intr-o parcare pe o suprafata totala de 40,8 metri patrati.

Restul de 279.778 actiuni vor fi oferite spre subscriere la pretul de 121,43 lei actionarilor inscrisi pana la data de 18 decembrie.

Unirea Shopping Centre are in prezent trei actionari, Nova Trade, care are 64,4% din actiuni, Unirea Shopping Centre, care detine 10,95% din propriile actiuni si SIF Muntenia, cu o participatie de 9,06%.

Societatea a afisat un profit net de 8,02 milioane lei (aproximativ 2,39 milioane euro) in anul 2007, in crestere cu 44,7% fata de anul precedent, cand a inregistrat un profit de 5,54 milioane lei.

Valoarea pe piata a companiei este de 239,5 milioane lei (68,04 milioane euro), conform ultimei cotatii de 115 lei/actiune, inregistrata in cadrul sedintei de tranzactionare din 4 decembrie.

Societatea se tranzactioneaza pe piata Rasdaq, sub simbolul SCDM.

Urmărește Daily Business pe Google News