- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Auto

Soferii vor plati taxa pe podul Fetesti-Cernavoda, de 10 lei pe autoturism

29 Jul, 17:58 • Redactia DailyBusiness
Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) va introduce, luni, o taxa pentru utilizarea podului peste Dunare, Fetesti-Cernavoda, cuantumul acesteia, stabilit in functie de tipul autovehiculului, fiind de 10 lei pentru un autoturism.
Soferii vor plati taxa pe podul Fetesti-Cernavoda, de 10 lei pe autoturism

Astfel, soferii vor achita pentru o trecere 7 lei in cazul motocicletelor, 10 lei pentru autoturisme si 35 de lei pentru microbuze si autovehicule cu masa totala maxima autorizata de sub 12 tone, se arata intr-un comunicat al CNADNR, remis, miercuri, agentiei Mediafax.

Pentru autobuze, autocare si autovehicule cu masa totala maxima autorizata mai mare sau egala cu 12 tone si cu maximum 3 axe (inclusiv), taxa a fost stabilita la 47 de lei, iar pentru camioanele cu masa totala maxima autorizata mai mare sau egala cu 12 tone si cu minimum 4 axe, tariful este de 68 de lei pentru o trecere.

Cuantumurile au fost stabilite printr-un ordin al fostului ministrul al Transporturilor, Ludovic Orban, emis in februarie 2008 si se aplica pentru vehiculele inmatriculate in Romania si in alte state, pentru fiecare trecere, indiferent de sensul de parcurs.

Urmărește Daily Business pe Google News