Tranzactionarea titlurilor de stat pe piata reglementata a BVB se va face dupa transferul acestora din sistemul SaFIR al BNR in sistemul RoClear al Depozitarului Central.
Transferul va fi de tip „free of payment” (fara plata) si se va realiza fara schimbarea proprietatii.
Astfel, tranzactiile cu titluri de stat pe piata secundara vor fi decontate de Depozitarul Central.
Listarea la Bursa a titlurilor de stat vine in contextul in care cele 14 fonduri de pensii obligatorii si-au manifestat interesul in a investi in astfel de active considerate sigure.
Fondurile de pensii obligatorii (pilonul II) au inceput sa incaseze, din mai, contributii de la clientii atrasi, sumele colectate ridicandu-se deja, dupa trei luni de viramente, la 289,4 milioane lei (peste 81 milioane euro).