- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Accidentul aviatic din Cluj: Doi morti – pilotul si un medic rezident; cinci raniti transportati la spital

21 Jan, 10:13 • Redactia DailyBusiness
Pilotul Adrian Iovan (foto) si o femeie, medic rezident, si-au pierdut viata, luni seara, in urma accidentului aviatic care a avut loc intr-o localitate montana din judetul Cluj.
Accidentul aviatic din Cluj: Doi morti - pilotul si un medic rezident; cinci raniti transportati la spital

Avionul de tip BN 2, apartinand scolii
Superioare de Aviatie, in care se aflau cinci pasageri, pilotul si
copilotul, transporta o echipa medicala de la Institutul Clinic
Fundeni si de la Spitalul Elias la Oradea unde medicii urmau sa
participe la o operatie de prelevare de organe pentru transplant.

In judetul Cluj, zona Belis, [url=https://www.dailybusiness.ro/stiri-companii/accident-aviatic-in-apuseni-pilotul-adrian-iovan-a-murit-97572/]avionul
s-a prabusit[/url] dupa ce ar fi aparut diferite probleme la bord, lucru
confirmat si de directorul Romatsa Cluj, Gelu Suliteanu.

„E vorba de un transport medical
cu o aeronava de tip BN2 care a raportat la un moment dat, pilotul,
ca are o problema la bord si ca va executa o aterizare fortata. S-a
intamplat in zona Belis-Scarisoara, cat de curand vor ajunge acolo
echipajele SMURD si un elicopter SMURD plecat de la Targu Mures. Se
pare ca nu exista niciun decedat. Sunt sapte persoane, dintre care
doua erau echipajul”, mentiona Gelu Suliteanu.

Purtatorul de cuvant al ISU Cluj,
Andrei Biris, declara pentru Agerpres ca in jurul orei 16,30 a fost
primit un apel pe numarul de urgenta 112 prin care o persoana anunta
ca avionul s-a prabusit si ca erau sapte persoane la bord.

„Persoana respectiva a spus ca nu
poate vorbi mult la telefon, pentru ca acorda primul ajutor. A spus
ca e un avion de mici dimensiuni cu sapte persoane la bord si ca nu
poate vorbi pentru ca trebuie sa acorde primul ajutor. Am trimis
echipaje de prim ajutor, avem doua masini 4×4 de prim ajutor. Mai
avem si alte echipaje care le urmeaza”, a precizat purtatorul de
cuvant al ISU Cluj.

Elicopterul care decolase la
Targu-Mures si care urma sa ajunga la locul incidentului pentru a
prelua ranitii s-a intors din drum din cauza conditiilor meteo
nefavorabile.

Intre timp, zeci de pompieri salvatori
din Alba, Cluj, Bihor si Mures s-au mobilizat pentru a porni catre
locul accidentului si pentru a acorda primul ajutor victimelor.
Dificultatea a aparut, insa, din cauza faptului nici pompierii si
nici salvamontistii nu au reusit sa identifice, cu exactitate, locul
unde s-a produs tragedia.

„IGSU a dispus interventia
urmatoarelor autospeciale — doua ambulante de tip C
incadrate corespunzator, patru ambulante de tip D, doua autospeciale
de stingere cu apa si spuma, trei masini de urgenta, doua
autospeciale de transport persoane si victime multiple, autospeciale
de descarcerare si o autospeciala cu punct de comanda mobil.
Ambulantele sunt incadrate in functie de tipurile lor cu medici,
paramedici si asistenti. Se va incerca in masura in care se poate sa
fie toate persoanele transportate (la spital). La momentul de fata se
efectueaza cautari, este o zona montana, este noapte, sunt conditii
de ceata, iar fortele dislocate cauta avionul si pasagerii. In
momentul de fata avand in vedere ca este o zona montana, nu avem o
legatura directa cu fortele care sunt trimise acolo. Avem colegi care
sunt in deplasare acolo, care cauta”, a spus locotenentul Catalin Chirca, reprezentant al IGSU.

Totodata, ministrul Apararii Nationale,
Mircea Dusa, preciza ca autoritatile nu au solicitat sprijin militar
si ca ar fi destul de greu de trimis o aeronava la fata locului,
avand in vedere conditiile meteo nefavorabile.

Cautarile, la care au participat
pompieri, salvamontisti, politisti, padurari, au durat mai bine de
sase ore
. Seful IGSU, colonelul Ion Burlui,
afirma ca zona a fost impartita in mai multe sectoare si ca fiecare
categorie de forta cauta intr-o directie anume.

Potrivit acestuia, cautarile s-au
realizat in localitatile Poiana Hora, Giurcuta de Sus si Lacul
Fantanele.
Pe de alta parte, dispecerul de
serviciu al Salvamont Cluj anunta ca ultimele informatii de la
echipaje le are de la ora 19,15 si ca in acel moment salvamontistii
inca nu ajunsesera la locul accidentului, ci doar in apropiere.

Doctorul Carmen Pantis, coordonatoarea
programului de transplant in Bihor, declara, dupa o discutie
telefonica purtata cu persoanele ranite, ca cei doi piloti au
fracturi la membrele inferioare
si le este foarte frig.

„La bordul avionului se aflau dr.
Radu Zamfir, expert in chirurgie hepatica, de la Spitalul Fundeni,
dr. Valentin Calu, de la Spitalul Elias, dr. Sorin Ianceu, din Bihor,
care face stagiu de chirurgie hepatica la Bucuresti si se intorcea
acasa sa ajute la operatie si un student. Mai era, dupa cate am aflat
eu, dl Iovan, pilotul, si copilotul sau”, a declarat doctor Carmen
Pantis.

Ea preciza pentru Agerpres ca a reusit
sa vorbeasca la telefon cu ranitii imediat dupa accident, dar ca de
atunci nu a mai reusit sa stabileasca nicio legatura.

„Toti sunt raniti si le este
foarte frig”, afirma dr. Pantis, care vorbise cu dr. Ianceu si
care i-a spus ca are fractura de membru superior, contuzie de coloana
si rana la un picior.

„Ceilalti, se pare ca au fracturi
la membre inferioare, iar medicul de la Elias are contuzie toracica
si respira greu”, declara dr. Pantis.

Totodata, ea a adaugat ca s-a renuntat
la operatia de prelevare de ficat care trebuia sa fie facuta de
medicii din avion.

„Programata prelevare de organe
trebuia sa aiba loc in paralel, sa se sincronizeze. Echipa de la
Bucuresti trebuia sa preleveze ficatul donatorului, ce urma sa fie
transportat cu avionul in Capitala, iar echipa din Cluj sa preleveze
rinichii, pentru un pacient din Cluj. Veniti cu o ambulanta din
Cluj-Napoca, medicii clujeni, condusi de dr. Constantin Liviu, au
prelevat luni seara rinichii de la donatoare. impreuna ar fi prelevat
mai multe organe pentru a salva viata altor pacienti care aveau
nevoie de ele. Din pacate, a trebuit sa renuntam la prelevarea
ficatului, dar important este ca sunt in viata”, a mai spus dr.
Pantis.

Vestea ca ranitii au fost gasiti a
venit de la un padurar care cunostea zona si a reusit, in cele din
urma, sa ajunga la fata locului.

El le-a raportat autoritatilor ca
avionul s-ar afla in zona varfului Petreasa.

Imediat, au venit la locul tragediei si
medicii de pe ambulanta.

La fata locului, insa, s-a constatat
decesul pilotului Adrian Iovan
, care a ramas incarcerat intre
resturile epavei, si, ulterior, dupa mai multe manevre de
resuscitare, si al unei femei, medic rezident, care se afla in
avionul prabusit.

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului
pentru Situatii de Urgenta Alba, plutonier Alina Balas, preciza
pentru Agerpres ca ceilalti cinci raniti au fost coborati de catre
salvatori pana in zona unui drum de unde au putut fi preluati cu
masini de teren, urmand sa fie transportati cu ambulante la un spital
din Cluj Napoca.

Ranitii sunt transportati la Clinica
de Chirurgie I de la Cluj Napoca
, a declarat dr. Hadrian Borcea,
medicul-sef al SMURD-UPU Bihor.

„Bihoreanul dr. Sorin Ianceu are
fracturi, dar acestea nu ii pun viata in pericol. Am vorbit cu el,
spune ca starea lui este suportabila. Am hotarat, din motive
operative, sa fie dusi toti la Cluj, ca sa fie o evaluare comuna”,
a precizat medicul-sef SMURD Bihor.

La fata locului se deplaseaza si o
echipa de specialisti din cadrul Institutului National de
Criminalistic in vederea demararii unei anchete care sa lamureasca
contextul in care s-a produs incidentul, informa Politia Romana. Echipa este formata din experti in
accidente aviatice, fiind condusa de directorul INC.

Ofiterii specialisti vor efectua
cercetarea la fata locului, sub coordonarea procurorilor din cadrul
Parchetului de pe langa Curtea de Apel Alba-Iulia.

De asemenea, un echipaj de jandarmi al
Postului Montan Arieseni urmeaza sa asigure zona de interventie pe
durata efectuarii cercetarilor de catre procurori.

Dosarul accidentului aviatic produs
luni dupa-amiaza in Muntii Apuseni a fost inregistrat pe rolul
Parchetului de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia, deoarece primele
informatii aratau ca acesta ar fi avut loc pe raza judetului Alba si,
in consecinta, competenta ar fi la nivelul acestei institutii.

Purtatorul de cuvant al Parchetului de
pe langa Curtea de Apel Alba Iulia, Mihaela Chicea, a declarat,
pentru Agerpres, ca se efectueaza cercetari pentru incadrarea
juridica a faptelor.

Urmărește Daily Business pe Google News