- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Ce spun americanii despre Romania, in varianta Wikileaks

28 Mar, 11:27 • Redactia DailyBusiness
Dinu Patriciu, Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vantu, Ioan Niculae, Gigi Becali se regasesc intr-un top al oligarhilor din Romania, iar sectorul energetic e afectat de coruptie, potrivit unui raport al Ambasadei SUA, publicat de WikiLeaks. Documentul mai dezvaluie si jocuri de culise in care sunt implicati oameni politici romani si straini.
Ce spun americanii despre Romania, in varianta Wikileaks

Subiectul telegramei care dateaza din 2007, clasificata drept confidentiala, este „Bani si politica: cine detine cu adevarat Romania?”.

La acea data raportul a fost semnat de catre Mark Taplin, adjunctul ambasadorului SUA.

„In timp ce zeci de baroni locali au aparut dupa 1989, un mic grup de persoane foarte influente continua sa exercite o influenta semnificativa in politica din Romania. Niciuna dintre aceste persoane nu este legata exclusiv de un singur partid, chiar daca ei insisi sunt membri. Multi pastreaza legaturi obscure cu fosta Securitate din Romania sau cu persoane din serviciile de informatii si isi promoveaza interesele personale prin intermediul trusturilor media pe care le detin”, se arata in documentul citat.

Potrivit sursei citate, despre Dinu Patriciu se mentioneaza ca „este presedintele si actionarul majoritar al Rompetrol Group si un membru proeminent al PNL.

Foarte apropiat de premierul Tariceanu, Patriciu controleaza practic esaloanele superioare ale PNL si are un numar enorm de parghii asupra actualului guvern. In plus, Patriciu are o relatie stransa si cu fostul prim-ministru Adrian Nastase, omul aflat la putere cand Patriciu a achizitionat compania Rompetrol de la stat.

„In timpul alegerilor din 2004, Patriciu a fost o sursa majora de fonduri pentru PNL si a sustinut o alianta PSD-PNL. Potrivit unor documente oficiale date publicitatii, Patriciu a donat PNL-ului aproximativ 23.000 de dolari in 2004. Suma neoficiala este aproape sigur mult mai mare. Totusi, Patriciu si-a impartit pariurile in aceste alegeri, donand cel putin 60.000 de dolari PSD-ului prin filiale Rompetrol.

In mai 2005 el a fost arestat, dar eliberat imediat, pentru mai multe acuzatii de natura economica legate de privatizarea rafinariei Petromidia, inclusiv frauda, spalare de bani si evaziune fiscala . Progresul in acest caz a fost lent, in special de la inceputul acestui an.

Acuzatiile ar putea fi considerate nefondate in urma unei hotarari judecatoresti din iulie 2007 potrivit careia SRI ar trebui sa-i plateasca acestuia daune pentru interceptarea ilegala a telefonului sau. Conform unei importante reviste de business, despagubirea ar fi fost de 600 de milioane de dolari in 2006″, se arata in telegrama, citata de sursei mentionate.

In ceea ce-l priveste pe Dan Voiculescu, in telegrama se mentioneaza ca senatorul conduce Partidul Conservator, este actionar majoritar in grupul de afaceri Grivco si controleaza Intact Media Group.

„Oponent virulent al lui Basescu si unul dintre liderii miscarii de suspendare si inlaturare a presedintelui, Voiculescu a fost acuzat in instanta in primavara lui 2007 de spalare de bani.

De asemenea, se sustine ca averea familiei Voiculescu era de aproximativ 500 de milioane de dolari in 2006.

Despre Sorin Ovidiu Vantu se spune ca, desi el sustine ca inclina spre dreapta politica, nu are legaturi directe cu un singur partid politic, optand in schimb sa le influenteze pe toate.

In textul telegramei se arata ca „Vantu si-a cladit initial averea facand afaceri cu cupoane de privatizare, bazandu-se pe o retea de fosti ofiteri ai Securitatii pentru informatii de interior despre companii mari. Practicile sale de afaceri au fost controversate, poate chiar penale.

In 2000, cel mai mare fond mutual din Romania, o schema piramidala orchestrata de Vantu, s-a prabusit, pagubind aproximativ 300.000 de investitori cu circa 400 de milioane de dolari. In ianuarie 2007, a fost condamnat la doi ani de inchisoare, cu posibilitate de recurs, pentru falsificare de documente care sa ascunda deturnarea de fonduri de la schema piramidala pentru a finanta o banca.

Vantu isi mentine influenta asupra politicii romanesti prin legaturi ample cu persoane din esaloanele superioare ale guvernarii din Romane.

El este de asemenea legat de fostul ministru de Finante Sebastian Vladescu, acum secretar de stat in cadrul ministerului, care a facut parte din consiliul de administratie al uneia dintre companiile lui Vantu si este probabil inca strans legat de el.

Valoarea neta a averii lui Vantu era estimata la aproximativ 900 de milioane de dolari in 2006″, se arata in telegrama, citata de Mediafax.

In ceea ce-l priveste pe Ioan Niculae, telegrama prezentata de Hotnews precizeaza ca „se spune ca Niculae mentine relatii bune cu toate partidele mari si fostele guverne, desi in trecut a fost vazut ca un sponsor major al PSD”.

„Potrivit datelor privind finantarea partidelor publicate de Asociatia Pro Democratia, in iunie 2004, Niculae a donat, peste 840.000 dolari, PSD-ului prin compania sa de asigurari ASIROM si Rafinaria ASTRA din Ploiesti (pe care el o controleaza oficial prin InterAgro cu o cota de 6,5% si neoficial prin actionarul majoritar Kreyton Ltd, un holding inregistrat in Insulele Virgine).

Averea lui Niculae era de aproximativ 700 de milioane de dolari in 2006″, potrivit telegramei Wikileaks.

Privitor la Gigi Becali, se mentioneaza ca sondaje de opinie recente indicau faptul ca proprietarul echipei de fotbal Steaua ocupa locul al doilea in topul popularitatii politicienilor in Romania, dupa presedintele Basescu.

„Se pare ca sursa averii lui Becali ar putea fi identificata in comertul cu oi facut de tatal sau pe piata neagra, dandu-le beneficii agentilor de securitate responsabili de monitorizarea sa pe cand se afla in exil din cauza asocierii sale cu Garda de Fier.

Intr-un interviu acordat inainte de alegerile din 2004, Becali a recunoscut ca a primit aproximativ 150.000 de dolari de la familia sa cand regimul Ceausescu a cazut. Becali a fost in spatele unei afaceri extrem de controversate in 1999 ce a implicat un schimb de 21 de hectare de pamant departe de Bucuresti cu un teren de aceeasi suprafata apartinand armatei in Baneasa, acum o suburbie eleganta a Bucurestiului.

Averea lui era evaluata la 950 milioane de dolari in 2006″, se mentioneaza in telegrama.

Drept baroni locali, in telegrama sunt mentionati Attila Verestoy, Viorel si Ioan Micula, Iulian Dascalu.

Americanii, ingrijorati de suspendarea lui Basescu

Nicholas Taubman, fostul ambasador al SUA, mentiona intr-o telegrama trimisa la Washington in 2007, ca „absenta unui Basescu pro-american din CSAT” in perioada suspendarii „lasa loc producerii de actiuni daunatoare”, inclusiv implementarea unei decizii a premierului Tariceanu de retragere din Irak.

„Evolutiile politice din urmatoarele saptamani si luni vor avea un impact direct si vor decide daca Bucurestiul va ramane un model de partener a Statelor Unite in Europa, inclusiv in ‘noul NATO’, sau isi va domoli aspiratiile geopolitice si se va concentra asupra aspectelor economice pe termen scurt ale unui stat membru UE mediocru.

Absenta unui Basescu pro-american din CSAT lasa loc producerii de actiuni daunatoare, inclusiv implementarea unei decizii a premierului Tariceanu de a retrage trupele romanesti din Irak pana la finalul anului”, se arata intr-o telegrama trimisa la Washington in 2007 si semnata de ambasadorul american Nicholas Taubman, potrivit sursei citate.

Potrivit Hotnews.ro, este vorba de o telegrama semnata de ambasadorul american la Bucuresti din acel moment, Nicholas Taubman, adresata adjunctului secretarului de stat pe probleme europene, Daniel Fried, care urma sa vina intr-o vizita oficiala in Romania.

„In timp ce primul ministru Tariceanu si liderul opozitiei Geoana, impreuna cu aliatii lor din vechea garda post-comunista, se grabesc in perioada de suspendare sa-i ia presedintelui ultimele puteri, si interesele noastre pot fi afectate„, mai apare scris in telegrama prezentata de Hotnews.

„De asemenea, este ingrijoratoare marirea influentei oligarhilor din Romania si rolul lor ca unealta a intereselor rusesti. Alt semn al ambitiilor crescande ale Rusiei include si vanzarea uzinei Daewoo din Craiova. Doua companii americane, Ford si GM, sunt interesate sa cumpere compania. Incompetenta brocratica a guvernului au intarziat procesul de privatizare”, se mentioneaza in textul tradus de Hotnews.ro.

Sectorul energetic romanesc, predispus la coruptie

Ambasada SUA prezenta, intr-o telegrama din 2006, contextul in care a izbucnit scandalul de spionaj ce i-a avut in centrul pe Seres, Nagy, Stancev si Benyatov, aratand ca sectorul energetic este unul dintre dintre cele mai intens manipulate si predispuse la coruptie sectoare din economia Romaniei.

In telegrama Ambasadei SUA, clasificata „Confidential” si redactata in 2006, prezentata de Hotnews si atribuita Wikileaks, se arata modul in care Ministerul Economiei si Petrom au negociat liberalizarea preturilor, negociere anulata in ultimul moment de un telefon primit de la o institutie guvernamentala din domeniul reglementarii.

Documentul prezinta cateva comentarii ale ambasadei privind mediul energetic, dar si dezvaluirea unui episod de culise din conflictul Guvernului cu compania Petrom.

„Sectorul energetic este in criza, mai ales avand in vedere cresterea costurilor globale si presiunea crescanda asupra Guvernului Romaniei pentru a permite liberalizarea totala a pretului la gazele naturale de productie interna. In timp ce Guvernul regleaza piata consumatorilor captivi (consumatorii individuali si micile afaceri), OMV/Petrom si-a exercitat dreptul de a vinde gaze pe piata libera, in ciuda obiectiilor Guvernului.

Sub presiunea UE si FMI, Guvernul a fost de acord in cele din urma sa liberalizeze piata pentru marii consumatori, care inseamna 75%. In Octombrie (2006 – n.r.), o luna cu cerere relativ mica, OMV/Petrom a fortat chestiunea limitand accesul distribuitorilor regionali la produsele sale, fortandu-i sa fie de acord cu preturi mai mari decat Guvernul incercase sa impuna”, se arata in telegrama citata de Hotnews.

Conform unor surse din industrie, citate in telegrama, dupa negocieri indelungi intre Petrom si Ministerul Economiei si Comertului, MEC a fost de acord sa-si retraga cererea ca Petrom sa accepte preturi reglementate pentru toate vanzarile, daca Petrom ofera o cantitate fixa de gaze la preturi subventionate pentru consumatorii cu venituri mici.

Cu toate acestea, cu zece minute inainte de anuntul programat, Seres (ministrul Economiei si Comertului – n.r.) a primit un telefon de la agentia guvernamentala de reglementare („government regulators” in original) care a sustinut ca deal-ul este ilegal.

In telegrama se mai arata ca, potrivit unor surse din industrie, Seres a fost luat complet prin surprindere si a pretins ca interesele industriei locale ar fi in spatele acestei actiuni.

Contraatacand, ministrul Seres a tinut o conferinta de presa surpriza duminica, 19 noiembrie, sustinand ca familia sa a fost urmarita si ca el a fost sub presiune constanta din partea tuturor elementelor din guvern („from all elements of the guvern”, in original), inclusiv din propriul sau partid (Partidul Conservator) sa incheie contracte speciale pentru cei care existau deja in piata („to cut special deals for vested interests” in original).

Seres a mai anuntat in conferinta de presa ca i-a suspendat pe directorii Romgaz si Transelectrica din cauza investigatiilor in curs privind activitatea lor. Seres a aratat ca vor fi revocate cateva contracte cu companii intermediare din domeniul energetic, iar firmele detinute de stat vor fi obligate sa vanda energie pe nou-createle burse ale energiei. Cateva dintre firmele afectate, inclusiv Grivco, sunt controlate sau legate de Dan Voiculescu, presedintele oligarh al PC, se mai noteaza in telegrama citata de Hotnews.

In comentariul care incheie telegrama, oficialii americani noteaza: „Observam, totusi, ca sectorul energetic este in mod traditional unul dintre cele mai intens manipulate si predispuse la coruptie sectoare din economia Romaniei

„Ceea ce pare clar e ca presedintele Basescu a adoptat o alta linie populista care va avea rezonanta printre votantii romani. Au circulat zvonuri, reluate de Basescu insusi, ca doua dintre cele mai mari companii energetice romanesti, OMV/Petrom si Rompetrol, iau in calcul vanzarea de active semnificative unor companii energetice rusesti”, se mai arata in telegrama Ambasadei SUA.

Wikileaks: Centrala nucleara de la Cernavoda are probleme

Centrala nucleara de la Cernavoda are probleme, una dintre ele fiind aceea ca echipa de interventie, formata din sapte oameni, nu poate face fata unui accident penntru ca are echipament expirat si face antrenamente rar, scrie Jurnalul National, citand o telegrama Wikileaks.

Autorul documentului sustine ca reprezentantii Comisiei Nationale pentru Controlul Activitatilor Nucleare (CNCAN) „se mandreau cu grupa de interventie”, dar au admis ca echipamentul folosit este invechit, iar antrenamentele se fac destul de rar. Autorul aminteste totodata de vizita din 2004 a lui Jeffrey Merrifield, comisar din cadrul US Nuclear Regulatory Commission (NRC).

„Evident, comisarul american nu a venit doar in vizita. El a explicat romanilor ca o firma americana, Dominion Power, si-a exprimat interesul in construirea unui reactor avansat. In 2002 s-au descoperit numeroase probleme. Reactorul 1 a fost construit in cooperare cu Atomic Energy of Canada Ltd. (AECL) si Ansaldo, o firma care apartine grupului italian Finmeccanica. General Electric a asigurat turbinele. Al doilea reactor, tot canadian, de la Cernavoda a devenit operational in mai 2007, fiind construit in colaborare cu aceleasi firme”, se arata in telegrama.

SUA: Nu dam drumul la vize pana nu dati drumul la adoptii internationale

In 2005, „assistant secretary” Maura Harty a facut o vizita in Romania unde s-a intalnit cu mai multi oficiali romani pentru a discuta chestiunea adoptiilor internationale, stopate in acel moment de catre Romania. La un moment dat, Maura Harty a spus, explicit, ca programul de vize pentru romani nu va progresa deloc daca situatia adoptiilor internationale nu va face, la randul ei, progrese, potrivit kamikazeonline.ro.

„Ea (Maura Harty -n.r.)a reiterat ministrului de Externe Ungureanu mesajul dat de catre secretar in cadrul intalnirii de la Washington, potrivit caruia stabilirea drumului catre o eventuala includere a Romania in programul U. S. Visa Waiver (VWP) va depinde de progresul autoritatilor de la Bucuresti in rezolvarea cazurilor de adoptii internationale aflate in asteptare”, se arata in documentul Wikileaks.

Romania si Moldova s-ar uni sub numele Romanova

In loc sa fie absorbita de Romania, Moldova de la dreapta Nistrului s-ar putea uni cu Romania intr-o structura supra-nationala, Romanova, se arata intr-o telegrama a Ambasadei de la Kiev datand din 2007, clasificata confidential, publicata de Wikileaks.

In telegrama se noteaza ca Andrei Veselovsky, adjunct al ministrului de Externe din Ucraina, „si-a exprimat ingrijorarile fata de relatiile Moldovei cu Romania, o preocupare care, a notat el, era impartasita de adjunctul sefului Secretariatului Prezidential, Oleksandr Ceali (pe atunci, un candidat important pentru functia de ministru de Externe), care fusese Ambasadorul Ucrainei in Romania”. Telegrama continua cu suspiciunile ucrainene privind formarea structurii „Romanova”, potrivit Hotnews.ro.

Trimiterea lui Nastase in judecata s-a hotarat la Cotroceni

Pe 17 februarie, Basescu a intrunit de urgenta un „summit pe justitie” la Palatul Cotroceni. La intalnire au fost prezenti: ministrul Justitiei Predoiu, procurorul general Kovesi, seful DNA Morar, seful Senatului, Mircea Geoana, presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, deputatul Daniel Buda, presedintele CSM, Virgil Andreies, si vicepresedintele CSM Bogdan Licu.

In ciuda dezbaterilor aprinse, participantii la intalnirea de la Cotroceni au fost de acord cu doua chestiuni: adoptarea cat mai rapida a noilor coduri si acordul de a trimite dosarul Nastase in judecata. In 4 martie, Parlamentul a permis inceperea urmaririi penale impotriva lui Nastase, scrie jurnalul.ro.

Geoana: PSD m-ar „omori” daca s-ar afla ca m-am intalnit cu Basescu

Mircea Geoana le-ar fi spus in 2007 oficialilor americani ca si-a dat toata silinta sa gaseasca o solutie amiabila prin care sa nu se ajunga la suspendarea presedintelui Basescu si ca s-ar fi intalnit in secret cu seful statului de doua ori, aratand ca oamenii din partid l-ar „omori” daca ar afla.

„Ambasadorul, insotit de Polcouns, s-a intalnit, pe data de 20 aprilie, cu liderul PSD Mircea Geoana. Intalnirea a fost la cererea lui Geoana, potrivit realitatea.net.

„Exista o intelegere intre grupuri arabe si Romania”

Consilierul Uniunii Europene, Onno Simmons, „a atras atentia ca unele surse ar fi spus ca exista o „intelegere” intre „anumite grupuri arabe” si guvernul Romaniei: „lasati-ne sa spalam bani (in Romania) si nu vom ataca tinte romanesti” (…)”, se arata intr-o telegrama confidentiala trimisa de Ambasada SUA la Washington. Telegrama e nedatata, dar din context rezulta ca relateaza evenimente din 2006. Subiectul telegramei: „Grupul de Actiune G8 Antiterorism discuta despre dialogul cu Islam, despre crima organizata si siguranta frontierelor”, potrivit Hotnews.ro.

In telegrama se vorbeste despre o intalnire „G8 Counter-Terrorism Action Group (CTAG) gazduita de Ambasada Rusiei”, in care Consilierul Uniunii Europene, Onno Simmons, a propus ideea ca „Mafia joaca un rol daunator si secret in Romania. Remarcand absenta relatarilor de catre presa sau de catre politie a omorurilor intre bande, el a sugerat ca crima organizata din Romania „ar putea fi asa de bine organizata incat nici nu e nevoie sa se impuste intre ei”.

Achizitionarea avioanelor americane de lupta F-16

Potrivit unei telegrame confidentiale trimise de Ambasada SUA la Washington in 2009, cu subiectul „Deep Throat: Parlamentar PSD da in vileag tensiuni interne ale partidului, intrigi prezidentiale”, prezentata de Hotnews si atribuita Wikileaks, Georgian Pop le-ar fi declarat consilierilor politici pe 26 februarie ca disputa verbala dintre Mircea Geoana si ministrul Apararii Stanisoara asupra achizitionarii de avioane de lupta a fost doar o chestiune de „imagine politica” inaintea anului electoral.

„Geoana este de fapt in favoarea achizitionarii avioanelor americane de lupta F-16, dar a vrut sa obtina niste puncte electorale contrazicandu-l pe Basescu in problema achizitionarii de echipamente militare in timpul unei crize financiare. Pop a prezis ca Geoana va sustine mult mai mult extinderea achizitiilor militare odata ce alegerile (si criza economica) vor trece”, se arata in telegrama prezentata ca trimisa de Ambasada SUA la Washington in 2009, potrivit Mediafax.

Basescu: PSD vrea sa-l santajeze pe Voiculescu

Presedintele Basescu i-a spus ambasadorului american la Bucuresti, la cateva zile dupa ce a fost ales, in 2004, ca PSD ii aratase deja dosare compromitatoare despre Dan Voiculescu, insinuand ca informatiile ar putea fi dezvaluite pentru a dauna astfel viitoarei coalitii cu partidul acestuia, PUR.

„Intr-o conversatie privata cu ambasadorul (n.red. ambasadorul SUA), la 15 decembrie (2004, n.r.), presedintele Basescu a prezentat o abordare a guvernarii menita sa materializeze idealurile Revolutiei din 1989, confiscata, apoi, in opinia sa, de oameni din esaloanele doi si trei ale vechiului regim”, noteaza diplomatii americani, adaugand ca Basescu facuse calculele si era constient ca poate nominaliza un guvern majoritar fara a coabita cu PSD-ul, potrivit Mediafax.

Hrebenciuc a incercat sa evite suspendarea lui Basescu

Viorel Hrebenciuc le-a spus oficialilor de la Ambasada SUA la Bucuresti, in aprilie 2007, ca avea rezerve privind suspendarea presedintelui Traian Basescu si ca a incercat sa o evite, precizand ca s-a intalnit cu Elena Udrea la un restaurant, dar a fost refuzat, potrivit unei telegrame WikiLeaks.

Potrivit documentului diplomatic, Hrebenciuc a mai afirmat atunci ca PNL era chiar mai hotarat decat PSD sa-l inlature pe Basescu. El a spus ca a aflat de la contacte din PNL ca liberalii se temeau ca PSD ar putea renunta la suspendare, potrivit Mediafax.

Blaga, despre Vanghelie: Unealta a unui grup din umbra

Vasile Blaga spunea in 2009 ca in PSD exista un grup pro-Geoana condus de Marian Vanghelie, care insa nu este decat o unealta a unei grupari din umbra, formata din oficiali ai Ministerului de Interne, inclusiv „generalul Voicu”, potrivit unei telegrame transmise de Ambasada SUA la Bucuresti.

„Ei sunt adevaratii sefi, Vanghelie va ramane intotdeauna doar cel care plateste in locul lor”, mai explica Blaga, conform notei diplomatilor americani destinata Departamentului de Stat de la Washington, obtinuta de Wikileaks si publicata de Kamikaze, scrie Mediafax.

Urmărește Daily Business pe Google News