Mai bine sufla si in iaurt! Austriecii de la Voestalpine par sa fi inteles „lectia” predata, fara voia lor, de germanii de la Mercedes, si au anuntat ca vor semna precontracte cu proprietarii terenurilor din zona Agigea unde, pe o suprafata de 600-700 de hectare, ar vrea sa construiasca un combinat siderurgic.
Dupa cum scria DailyBusiness intr-un articol anterior, Daimler a renuntat la ideea de a construi o fabrica greenfield la Timisoara, investitie evaluata la 800 milioane de euro, din cauza problemelor de infrastructura, ce includ lipsa autostrazilor, dar si pretul exagerat al terenurilor in comparatie cu tara vecina, Ungaria.
„Gafa” facuta de autoritatile locale din Timis, care s-au grabit sa anunte interesul Daimler pentru aceasta zona, a facut ca preturile terenurilor sa creasca de cateva ori peste noapte. In calculele Mercedes, acest detaliu a contat si el, pe langa problemele majore de infrastructura cu care se confrunta Romania.
Analistii au declarat, atunci, ca nu neaparat Mercedes ar fi avut o problema in a plati pretul pe teren, cat mai ales furnizorii care ar fi insotit investitia Daimler si care ar fi fost pusi in situatia de a cauta ulterior terenuri.
Voestalpine pare sa fi inteles „experienta” Mercedes si a anuntat ca va semna cu proprietarii terenurilor precontracte, pentru a fi siguri ca acestia nu vor creste preturile daca se vor decide pana la urma sa construiasca in Romania.
„Conform legislatiei romane, reprezentantii Voestalpine vor intra in contact cu proprietarii parcelelor de teren din zona de interes si vor oferi o optiune de achizitie”, precizeaza oficialii companiei, intr-un comunicat remis DailyBusiness.
„Acest lucru reprezinta o intelegere unde proprietarii vor mentine un pret fix pentru terenul lor, pe o anumita perioada de timp, primind in schimb compensatie financiara. In aceasta situatie, in care se castiga de ambele parti, proprietarii vor primi plata fixa pentru terenul lor, daca Voestalpine decide sa construiasca in Romania, iar in cazul in care Voestalpine nu alege Romania, proprietarii isi vor pastra sumele pentru mentinerea pretului fix de cumparare. Prin aceasta solutie se evita, de asemenea, riscul speculatiei de terenuri legata de investitia straina directa, pretul fiind fixat”, se mai spune in comunicat.
Combinatul Voestalpine, o investitie de 5 miliarde de euro
Investitia Voestalpine este estimata la 5 miliarde de euro. Austriecii vor semna precontracte cu proprietarii terenurilor din Agigea nu pentru ca s-ar fi hotarat asupra locatiei. Dimpotriva, in atentia Voestalpine se afla nu mai putin de 12 posibile locatii in Bulgaria, Romania, Turcia si Ucraina.
Interesant este faptul ca austriecii au ales doar in cazul Romaniei solutia de a semna precontracte pentru a se feri de speculanti.
Oficialii companiei au recunoscut ca „optiunile de achizitie nu indica preferinta pentru Romania. Locatiile potentiale din Bulgaria, Turcia si Ucraina pot fi asigurate prin alte mijloace, iar decizia finala, care depinde de studiul de fezabilitate si de disponibilitatea terenului, ar putea fi luata pana la sfarsitul anului 2008”.
Voestalpine va efectua efectuate studii de specialitate pentru toate locatiile disponibile si pana la finele lui 2008, va lua o decizie privind constructia combinatului. Acesta va produce anual 5 milioane de tone de otel pe an, incepand din 2013.
Grupul siderurgic Voestalpine este format din 300 de companii de productie si vanzari cu peste 40.000 de angajati in peste 60 de tari, ce realizeaza anual venituri de peste 10 miliarde de euro. Voestalpine este lider mondial pe piata tehnologiei si instrumentelor de otel si numarul 1 in Europa in productia de sine si categorii speciale.
Cum isi alunga Romania investitorii strategici?
Daca Romania va fi aleasa drept destinatie pentru investitia Voestalpine, aceasta ar fi cea mai mare realizata vreodata in tara noastra. Daca vom rata si aceasta oportunitate, ar fi al doilea esec dupa investitia Mercedes, in urma careia Romania ar fi beneficiat de o investitie totala de aproape 2 miliarde de euro, conform estimarilor specialistilor.
Chestionati de DailyBusiness, oamenii de afaceri au avertizat asupra faptului ca Romania risca sa piarda cele mai importante investitii, si asta pentru ca nu investeste in infrastructura, modifica prea des legislatia fiscala, nu controleaza piata imobiliara si nu ofera investitorilor facilitati investitionale similare macar tarilor din jur.
In plus, nivelul coruptiei din Romania poate alunga investitorii straini, imaginea tarii urmand sa de deterioreze rapid, mai ales pe fondul rezultatelor economice mai putin atractive din ultima vreme.
„Lipsa unei strategii coerente si a unor masuri concrete care sa vizeze dezvoltarea infrastructurii si limitarea fluctuatiei fortei de munca sunt, de asemenea, probleme pe care AOAR le-a sesizat in repetate randuri”, a declarat, anterior, pentru DailyBusiness, Florin Pogonaru, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR).
„Totul tine insa de vointa politica, de modul in care Guvernul, autoritatile, fie ele centrale sau locale, sunt capabile sa creeze un mediu de afaceri atractiv”, a mai spus Pogonaru.
Investitiile straine directe in Romania au fost anul trecut de 7,069 miliarde euro. In primele 4 luni din 2008, totalul investitiilor straine a fost de 3,2 miliarde de euro. Specialistii estimeaza ca in acest an, Romania ar putea atrage in total investitii straine de 7 miliarde de euro, Voestalpine nefiind luata in calcul.
Resurse suplimentare:
„Capcane” pentru investitorii straini: fiscalitate instabila, infrastructura proasta
Daimler: Construirea noii fabrici in Ungaria este cea mai buna decizie
Mercedes, izgonit de speculantii imobiliari