Autoritățile întind o mână de ajutor către milioane de beneficiari. Guvernul a decis să dea o alocație de 1850 de lei pentru sprijinul populației. Bonusul este un real ajutor pentru cetățenii germani, potrivit bugetul.ro.
Mai mult de 4 milioane de oameni vor primi alocația pentru locuință în Germania, aprobată de către Guvern. De acest bonus pot beenficia și cei care stau în chirie.
Te-ar mai putea interesa și: Niciun părinte nu va mai primi alocație pentru copii din 2025. Anunțul momentului pentru acești români
foto: alocație
Acest bonus este un sprijin real pentru cetățenii germani. Orice mână de ajutor din partea statului este binevenită, mai ales în context european, unde traiul a devenit din ce în ce mai scump.
Aproape două milioane de gospodării, deci aproximativ 4,5 milioane de persoane, pot primi alocația pentru locuință – Wohngeld.
Acesta este un ajutor nerambursabil oferit de Guvern. Poate ajunge până la 370 de euro, echivalentul a 1850 de lei. Aproape jumătate din cei care primesc Wohngeld sunt familii și părinți singuri, iar restul, pensionari.
Bonusul diferă de la o gospodărie la alta, astfel:
Cetățenii vor primi alocația pentru locuință în așa fel încât să poată achita facturile la începutul fiecărei luni.
Persoanele care primesc alte bonusuri sociale, precum Bürgergeld, nu vor primi acest ajutor, deoarece Bürgergeld deja acoperă costurile locuinței.
Te-ar mai putea interesa și: Alocația de stat pentru copii 2024. Acte necesare pentru dosarul de alocație, în funcție de caz