- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri externe

VIDEO America sub teroare. Cel puțin 11 răniți după ce s-a deschis focul în fața unui club din New York

02 Jan, 16:25 • Anghel Valentin
După atacul din New Orleans și mașina explodată în Las Legas, americanii sunt în stare de șoc și la New York. Cel puțin 11 oameni au fost răniți după ce s-a deschis focul în fața unui club de noapte din cartierul Queens.
VIDEO America sub teroare. Cel puțin 11 răniți după ce s-a deschis focul în fața unui club din New York

Incidentul din New York s-a produs miercuri seară, cu puțin înainte de ora locală 23:20, când în fața clubului Amazura s-au tras focuri de armă.

Cel puțin 11 persoane dintre cele aflate în zonă au fost rănite și transportate la spitalele din apropiere. Majoritatea răniților sunt tineri.

Niciunl dintre răniți nu s-ar afla în stare critică, notează The New York Post, citat de news.ro.

Într-un clip postat pe rețeaua de socializare X se văd numeroase echipaje de Poliție și ambulanțe sosite la fața locului.

Clubul în fața căruia s-a deschis focul este descris ca fiind ”un local de noapte spaţios, plin de energie, cu dans, DJ şi spectacole live, plus cocktailuri şi băuturi”.

Poliția din New York a dat în urmărire un autoturism care ar avea legătură cu focurile de armă trase în fața clubului Amazura.

New Orleans – Las Vegas – New York

Împușcăturile din New York survin atacului din New Orleans și celui din Las Vegas.

În New Orleans, 15 oameni au fost uciși după ce un fost militar a intrat cu mașina în mulțimea ce petrecea de Anul Nou în Cartierul Francez, iar în Las Vegas un camion Tesla a explodat în fața hotelului Trump, ucigând pe loc șoferul și rănind șapte trecători.

Citește și Ion Țiriac i-a șocat pe angajații unei bănci! Ce i-a obligat să facă timp de trei zile

Anchetatorii verifică dacă există o legătură reală între atacul din New Orleans și cel din Las Vegas. Deocamdată, s-ar fi stabilit că șoferul mașinii explodate în Las Vegas avea, și el, experiență militară.

De asemenea, mașina folosită în atacul din New Orleans și camionul Tesla explodat în Las Vegas au fost închiriate cu ajutorul aceleiași aplicații, au declarat, pentru presa americană, surse din rândul autorităților.

În privința atacului din New Orleans, potrivit FBI, este posibil ca suspectul să nu fi fost ”singurul responsabil” pentru atac. Anchetatorii au urmărit imagini cu trei bărbați și o femeie care ar putea să fi fost implicaţi în amplasarea unor dispozitive explozive improvizate suspecte în Cartierul Francez.

Președintele Joe Biden a declarat că suspectul care a intrat cu mașina în mulțime a fost ”inspirat” de organizația teroristă ISIS. Șeful de la Casa Albă a fost informat de investigatori că respectivul, înainte de atac, a postat în social media clipuri în care spunea că are ”dorința de a ucide”.

În mașina suspectului a fost găsit un drapel al grupării Stat Islamic.

Citește și Șoc în sport! Un fotbalist a fost încătușat și dat jos cu forța din avion! Reclamă brutalitatea polițiștilor și rasismul

Urmărește Daily Business pe Google News