- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri externe

Ce s-a întâmplat cu doi șoferi români prinși de polițiști că au condus 30 de ore. Zeci de pasageri au fost obligați să aștepte ore la rând

24 Jan, 14:37 • Stefan Simion
Doi șoferi români au fost prinși de polițiștii din Germania că nu au dormit și au condus 30 de ore în continuu. Decizia oamenilor legii este uluitoare.
Ce s-a întâmplat cu doi șoferi români prinși de polițiști că au condus 30 de ore. Zeci de pasageri au fost obligați să aștepte ore la rând

Doi șoferi români de autocar au fost obligați de polițiștii din Germania să se culce, după ce au condus 30 de ore. Din acest motiv, 42 de pasageri au așteptat după ei. Cei doi șoferi au fost opriți de polițiștii din Germania pe autostradă. După ce au constatat că se aflau în trafic de zeci de ore, agenții i-au amendat pe cei doi și i-au obligat să se culce.

Șoferi obligați să doarmă

Cei doi șoferi români, care se îndreptau spre Franța, au fost opriți de polițiștii din Germania pe autostradă.

În urma controlului, polițiștii au constatat că, înainte de a pleca din România, cei doi șoferi avuseseră o pauză de doar trei ore, după ce s-au întors dintr-o altă cursă. În acest sens, agenții au luat decizia să direcționeze autocarul către o stație de camioane, iar șoferii au fost trimiși, înainte de a-și continua călătoria, să se odihnească, scrie site-ul televiziunii regionale Südwestrundfunk, citat de Antena3.

Citește și: Petre Daea pune agricultorii în alertă! Ce se va întâmpla cu toate culturile din România

Mai mult, cei doi șoferi au fost amendați. Sancțiunea a fost aplicată și în cazul firmei de transport la care sunt angajați.

În 2022, polițiștii din Grünstadt au descoperit un caz destul de similar. Este vorba despre un caz care a fost semnalat chiar de către un pasager.

La momentul respectiv, autocarul care transporta 71 de pasageri, era condus, pe rând, de trei șoferi. În momentul controlului, polițiștii au descoperit că aceștia conduceau de trei zile, fără pauze pentru odihnă.

Mai mult, șoferii nu dețineau permis de conducere pentru autocare. Astfel, cei trei s-au ales cu dosare penale, iar alți trei șoferi au fost nevoiți să vină să preia autobuzul.

Citește și: Noi carduri pentru plata energie. A fost modificat și certificatul pentru validarea datoriilor

Urmărește Daily Business pe Google News
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult
Alte articole
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă la scurt timp de la publicare. Dezvăluirile fotografului Familiei Regale
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă ...
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de patiserie de Crăciun
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de ...
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat ...
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu se aștepta la un asemenea răspuns
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu ...
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare la centrale
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare ...
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. Apoi anunțăm propunerea de premier”
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. ...
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție de câte ore ai într-o lună”
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție ...
Deficit major de zilieri în România. Ziua de lucru se plăteşte chiar şi cu 500 de lei: „Mai găseşti doar bieţi pensionari, tineret nu mai vezi”
Deficit major de zilieri în România. Ziua de lucru se plăteşte chiar şi cu 500 de lei: „Mai ...
Se dă startul licitației pentru construirea Drumului Expres care va lega două mari orașe ale României. „Drumul morții”, pe care se petrec cele mai multe accidente, va fi înlocuit
Se dă startul licitației pentru construirea Drumului Expres care va lega două mari orașe ale României. ...
A doua şedinţă a Camerei Deputaţilor în structura nou aleasă. Se validează Raportul Comisiei de validare, iar deputaţii vor depune jurământul
A doua şedinţă a Camerei Deputaţilor în structura nou aleasă. Se validează Raportul Comisiei de ...
Se schimbă legea în această ţară. Care persoane nu vor mai fi taxate suplimentar de bănci
Se schimbă legea în această ţară. Care persoane nu vor mai fi taxate suplimentar de bănci