24 de oameni contorlează 16% din întreaga bogăție a lumii, arată Forbes. Astfel, super-miliardarii sunt la polul opus față de 733 de milioane de persoane ce suferă de foame zi de zi, potrivit Global Hunger Index.
Bogații planetei sunt numiți supermiliardari de către revista Forbes, deținând așadar un nou nivel de bogăție și putere. Grupul celor 24 de super-bogați ai lumii deține 3,3 trilioane (3.300 de miliarde) de dolari, adică 16% din întreaga bogăție, o sumă egală cu PIB-ul Franței.
În prezent, 24 de oameni dețin 3,3 trilioane de dolari, adică 16% din bogăția planetei.
Prima listă a miliardarilor a fost realizată în 1987 și cuprindea 140 de persoane cu o valoare cumulată de 295 de miliarde de dolari. La acea vreme, cel mai bogat om era japonezul Yoshiaki Tsutsumi, un magnat imobiliar cu 20 miliarde de dolari.
În prezent, cel mai bogat om din lume este Elon Musk, cu o avere în valoare de 419,4 miliarde de dolari. Astfel, sum este de 21 de ori mai mare, comparativ cu cea pe care o avea Tsutsumi la apogeul său și peste 2 milioane de ori mai mult decât valoarea medie a unei locuințe din Statele Unite ale Americii, notează MSN.
Pentru a se califica în categoria supermiliardarilor, o persoană trebuie să aibă cel puțin 50 de miliarde de dolari. Dintre aceștia, 16 dețin peste 100 de miliarde de dolari. În urmă cu 10 ani, aceste tipuri de averi abia dacă existau.
Fondatorii din domeniul tehnologiei domină lista superbiliardarilor. Cei mai mulți dintre supermiliardari și-au făcut averea în domeniul tehnologiei sau în industrii stimulate de tehnologie. Dintre cele mai bogate 10 persoane, 6 provin din domeniul tehnologiei, inclusiv Musk, Jeff Bezos, Mark Zuckerberg, Larry Ellison, Sergey Brin și Steve Ballmer.
Monopolurile tehnologice i-au ajutat pe miliardari să își strângă averile. Joseph Stiglitz, economist laureat al Premiului Nobel, a declarat că actualele legi antitrust au fost concepute pentru companii ca Standard Oil, nu pentru giganți din tehnologie. În același timp, Stiglitz a subliniat lacunele fiscale, acestea fiind considerate cheia acumulării averii miliardarilor moderni.
„Aceștia, atât la nivel corporativ, cât și la nivel individual, au fost chiar mai buni în evitarea taxelor decât în realizarea unor produse bune”, a spus Stiglitz.
Astfel, se pare că economia din prezent le-a permis fondatorilor să acumuleze sume enorme în doar câțiva ani. În treut în schimb, averile se construiau pe parcursul a zeci de ani. Din cei 97 de miliardari de pe lista Forbes 400 din 2005, au rămas mai puțin de jumătate. Internetul și platformele digitale au permis antreprenorilor să își dezvolte afacerile mai rapid decât oricând înainte.
Citește și: Ireal! La cât vor ajunge, până în 2030, averile lui Elon Musk și ale altor patru miliardari ai lumii