Unul dintre principalele elemente ale acestei legi este introducerea unui sistem de înregistrare a orelor de muncă într-un format digital, care va fi accesibil atât angajaților, cât și Inspectoratului Muncii, la orice moment. Astfel, companiile vor fi obligate să includă, alături de fișa de salariu, un document suplimentar care va detalia numărul total de ore lucrate de fiecare angajat.
Documentul pe care angajații români din Spania îl vor primi lunar alături de fluturașul de salariu
Acest document îi va fi dat angajatului în ziua de salariu, odată cu fluturașul. Scopul acestui document este acela de a preveni abuzurile angajatorilor asupra angajaților și de a se asigura că orice modificare a programului de lucru este corect aplicată. În acest fel, Executivul vrea să se asigure că va exista o transparență totală în relația de muncă dintre angajator și angajat.
De asemenea, în anexa respectivă va fi detaliată natura orelor lucrate, dacă este vorba despre orele incluse în program sau despre ore suplimentare.
Companiile care nu respectă reglementările privind înregistrarea timpului de muncă și reducerea săptămânii de lucru vor fi sancționate cu amenzi importante. Proiectul de lege prevede faptul că sancțiunile vor se vor acorda angajatorului pentru fiecare angajat în parte, spre deosebire de practica anterioară, când amenzile erau aplicate global.
Citeste si Ce pensii primesc românii din Spania și Italia. Regulile de cotizare din cele două țări
Astfel, companiile care nu respectă noile reglementări vor putea fi amendate după cum urmează:
– Contravenții: între 1.000 și 2.000 de euro;
– Abateri grave: între 2.001 și 5.000 de euro;
– Infracțiuni foarte grave: între 5.001 și 10.000 de euro.