Globurile de Aur 2024. Christopher Nolan a câștigat primul său Glob de Aur pentru cel mai bun regizor pentru această peliculă, care a fost distribuită de Universal Pictures. „Sunt atât de încântată că Chris a fost recunoscut pentru că eu cred că ceea ce face el nu seamănă cu nimic din ceea ce face oricine altcineva”, a declarat Emma Thomas, producătoarea filmului „Oppenheimer”.
„Oppenheimer” a câştigat cinci Globuri de Aur
„Oppenheimer”, filmul biografic despre părintele bombei atomice, a fost cel mai premiat la Globurile de Aur 2024: cel mai bun regizor – Christopher Nolan, cel mai bun actor într-o dramă – Cillian Murphy, şi cel mai bun actor în rol secundar – Robert Downey Jr. Favorit cu opt nominalizări, filmul a obţinut şi premiul pentru cea mai bună coloană sonoră originală.
Cillian Murphy i-a învins pe Bradley Cooper („Maestro”), Leonardo DiCaprio („Killers of the Flower Moon”), Colman Domingo, („Bayard Rustin”), Barry Keoghan („Saltburn”) şi Andrew Scott („Without Ever Knowing Each Other”).
„Poor Things”, cu Emma Stone în rolul unei femei decedate reînviate de oamenii de știință, a câștigat premiul pentru cel mai bun film muzical sau comedie. Emma Stone a fost, de asemenea, declarată cea mai bună actriță într-o comedie de film sau musical.
„Barbie”, unul dintre filmele favorite la secţiunea comedie sau musical, a primit doar două premii, pentru cântecul „What Was I Made For” al lui Billie Eilish și pentru o nouă categorie numită realizare cinematografică și de box office, creată pentru filmele de mare audiență.
Citeşte şi: Un moștenitor al casei de modă Hermès a decis să adopte un fost angajat! Acesta vrea să-i lase moștenire o parte din averea sa impresionantă de miliarde de euro!
Lista premiilor la cea de-a 81-a ediţie a galei de decernare a Globurilor de Aur
Cel mai bun film – dramă: „Oppenheimer”
Cel mai bun film – comedie / musical: „Poor Things”
Cel mai bun regizor: Christopher Nolan („Oppenheimer”)
Cel mai bun actor într-un film-dramă: Cillian Murphy, („Oppenheimer”)
Cel mai bun actor într-un film – comedie/musical: Paul Giamatti, („The Holdovers”)
Cea mai bună actriţă într-un film – dramă: Lily Gladstone, („Killers of the Flower Moon”)
Cea mai bună actriţă într-un film – comedie/musical: Emma Stone, („Poor Things”)
Cel mai bun actor în rol secundar: Robert Downey Jr. („Oppenheimer”)
Cea mai bună actriţă în rol secundar: Da’Vine Joy Randolph, („The Holdovers”)
Cel mai bun scenariu: Justine Triet şi Arthur Harari („Anatomy of a Fall”)
Coloană sonoră: „Oppenheimer”
Cel mai bun cântec original: „What Was I Made For?” („Barbie”)
Cel mai bun film străin: „Anatomy of a Fall” (Franţa)
Cel mai bun lungmetraj de animaţie: „The Boy and the Heron”
Performanţă în domeniul Cinematografiei şi în box office: „Barbie”
Premiile pentru televiziune
Cel mai bun serial-dramă: „Succession”
Cel mai bun serial – comedie/musical: „The Bear”
Cel mai bun actor într-un serial-dramă: Kieran Culkin („Succession”)
Cel mai bun actor într-un serial – comedie/musical: Jeremy Allen White („The Bear”)
Cea mai bună actriţă într-un serial-dramă: Sarah Snook („Succession”)
Cea mai bună actriţă într-un serial-comedie/musical: Ayo Edebiri („The Bear”)
Cea mai bună miniserie/lungmetraj TV: „Beef”
Cel mai bun actor în rol secundar: Matthew Macfadyen, („Succession”)
Cea mai bună actriţă în rol secundar: Elizabeth Debicki, („The Crown”)
Cel mai bun actor într-o miniserie/lungmetraj TV: Steven Yeun, („Beef”)
Cea mai bună actriţă într-o miniserie/lungmetraj TV: Ali Wong, („„Beef”)
Cel mai bun număr de stand-up comedy în televiziune: Ricky Gervais, („Armageddon”)
Citeşte şi: Cât te costă să calci pe urmele lui Kevin din ”Singur acasă 2” și cum arată actrița din România care a jucat în această serie americană de mare succes